Sancţiuni pentru elevii de la „Jean Monnet”: Note scăzute la purtare şi interzis la excursii

de:
16 nov. 2011
0 Afișari
Sancţiuni pentru elevii de la

„Ca urmare a incidentului petrecut în perioada 28-30 octombrie 2011, în excursia organizată la Predeal în care au fost implicaţi un profesor de educaţie fizică şi o elevă de la Liceul Teoretic ‘Jean Monnet’, au fost luate următoarele măsuri: la nivelul unităţii de învăţământ s-a constituit o comisie de anchetă, care, în urma analizării documentelor, a întocmit un raport ce a fost înaintat Consiliului de Administraţie. Acest for a dispus să ia act de demisia domnului profesor de educaţie fizică, retragerea dreptului de a organiza excursii cu elevii profesoarei de religie, precum şi atenţionarea acesteia cu ‘notă observatorie'”, a declarat miercuri pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IŞMB, Marian Banu.

Potrivit acestuia, elevii care au săvârşit abateri în excursia menţionată vor putea fi sancţionaţi cu scăderea notei la purtare iar organizarea oricărei excursii pentru clasele V-XII ale liceului a fost sistată.

Totodată, Consiliul de Administraţie a decis elaborarea unor reguli noi privind organizarea şi desfăşurarea excursiilor şi taberelor şcolare.

Cookies