ARHIVA B365

Elena Udrea vrea să vină, miercuri, fără cătușe la Comisia Juridică din Camera Deputaților

„Sigur că dorește să vină. Eu cred că doamna Udrea trebuie să vină fără cătușe și liberă de orice mandat”, a spus avocatul Marius Striblea, citat de digi24.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă marţi contestaţia depusă de deputatul Elena Udrea faţă de arestarea sa preventivă în dosarul Microsoft. Decizia judecătorilor de la ÎCCJ cu privire la starea în care va fi cercetată Elena Udrea va fi una definitivă.

Cazul Elenei Udrea este unul unic în Parlamentul României. În prezent nu există procedură parlamentară pentru cazul fostului deputat. Întrucât Udrea se află în prezent în arest, dar mai are şi alte dosare în care i se aduc acuzaţii, Elena Udrea trebuie să ajungă din nou în faţa colegilor săi pentru a da declaraţii, iar ulterior aceştia să decidă dacă acceptă cererile procurorilor pentru arestarea ei. Astfel, conducerea Camerei Deputaţilor a decis să discute cu ministrul Justiţiei şi cu procurorul general pentru a stabili modalitatea în care Elena Udrea, aflată în arest, poate veni să dea declaraţii în faţa colegilor săi. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, spune că în momentul audierii în Parlament Elena Udrea nu poate purta cătuşe, chiar dacă este arestată.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button