Elena Udrea, anchetată sub control judiciar. Este acuzată de spălare de bani și fals în declarații

de:
29 ian. 2015
0 Afișari
Elena Udrea, anchetată sub control judiciar. Este acuzată de spălare de bani și fals în declarații

UPDATE. Elena Udrea este anchetată sub control judiciar. 

COMUNICATUL DNA:

În completarea comunicatului nr. 162/VIII/3 din 29 ianuarie 2014, privind suspiciunea săvârşirii unor fapte de corupţie în legătură cu încheierea unor contracte de licenţiere IT, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 29.01.2015 până la data de 29.03.2015 faţă de UDREA ELENA GABRIELA, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani (în forma dobândirii/utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracțiuni) şi fals în declaraţii de avere.

Inculpatei i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata UDREA ELENA GABRIELA trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie şi la Secţia 2 Poliţie Bucureşti ori de câte ori este chemată;
b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie şi Secţia 2 Poliţie Bucureşti cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la Secţia 2 Poliţie Bucureşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu părăsească mun. Bucureşti, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, alţi participanţi la comiterea infracţiunii, martorii din dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale.
Inculpatei UDREA ELENA GABRIELA i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

 

 

 

Iată comunicatul oficial al DNA referitor la cazul Elenei Udrea: „În completarea comunicatului nr. 1512/VIII/3 din 28 octombrie 2014, privind suspiciunea săvârşirii unor fapte de corupţie în legătură cu încheierea unor contracte de licenţiere IT, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de UDREA ELENA GABRIELA, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani (în forma dobândirii/utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracțiuni) şi fals în declaraţii de avere

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 28.10.2014, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, iar ulterior arestarea preventivă a inculpatului Cocoș Dorin (fostul soț al suspectei UDREA ELENA GABRIELA), pentru infracţiunile de trafic de influență și spălare de bani .
În sarcina inculpatului Cocoș Dorin s-a reținut că, în anul 2009, în baza înţelegerii prealabile cu inculpaţii Gheorghe Ştefan şi Sandu Gabriel, a pretins de la două persoane suma de 9.000.000 de euro pentru el, suma de 3.996.360 euro pentru Gheorghe Ştefan, suma de 2.700.000 de euro pentru ministrul Gabriel Sandu, toate acestea pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Gabriel Sandu, precum şi asupra altor persoane din Guvern şi respectiv din cadrul ministerelor implicate – MCSI, Ministerul de Finanţe, în scopul de a asigura firmelor susţinute de un om de afaceri adjudecarea contractului de licenţiere Microsoft din anul 2009. Inculpatul Cocoș Dorin a primit de la omul de afaceri, prin intermediar, suma de 9.000.000 USD.
Sumele de bani au fost transferate din contul D-CON.NET (liderul asocierii de firme favorizate la adjudecarea contractului) , în mod succesiv, în conturile altor firme, ajungând în cele din urmă la Cocoș Dorin. La baza plăţilor au stat contracte comerciale ce atestă operaţiuni comerciale fictive şi care au avut rolul de a disimula provenienţa şi circuitul sumelor de bani.
Contrar dispoziţiilor legale, în declaraţiile de avere din anul 2010, nu apar menţiuni cu privire la împrumuturile primite de SC Euro Hotels International Co SRL de la persoana fizică Dorin Cocoş, deşi Udrea Elena declară încasarea de dividende de la această societate.
Având în vedere obligaţia legală de a-şi declara averea, faptul că, în perioada 2009 – 2013, Udrea Elena Gabriel a declarat achiziţionarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică, se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende, asumându-şi răspunderea pentru provenienţa acestora.
Potrivit art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 656/2001, dobândirea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, constituie infracţiunea de spălare a banilor.
Din probatoriul administrat până la acest moment, rezultă că inculpatul Cocoş Dorin a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, sumele de bani obţinute cu titlu de folos necuvenit din săvârşirea acestei infracţiuni fiind utilizate în achiziţia de imobile şi pentru creditarea societăţilor. De asemenea, există acte (contracte de împrumut, chitanţe, contracte de vânzare – cumpărare imobile) şi declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2014, din care rezultă că suspecta Udrea Elena Gabriela cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia inculpatului Cocoş Dorin de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut pe care l-ar fi luat de la unul din cei doi mituitori.

Suspectei Udrea Elena Gabriela i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Update 16:15 Alin Cocoș s-a prezentat și el, din nou, la DNA

UPDATE:  ELENA UDREA a refuzat să dea declarații în dosar. Iată ce a declarat la ieșirea de la DNA: „Atâta atenție pentru mine? Sau așteptați pe altcineva? Nu am dat declarație, am solicitat să văd înainte dosarul. Am mai stat, au venit avocații din dosar. O să se ocupe avocatul. Eu declarația de avere am spus deja cum a fost – nu pot declara ceva ce nu am știut. Dosarul e în lucru, nu vreau să comentez. Cel mai bine e să fie întrebat dl Dorin Cocoș.” – a declarat Elena Udrea, la ieșirea de la DNA, după patru ore de audieri.  

„Documente DNA susţin că, într-adevăr, împrumuturile de la Pescariu publicate în premieră de Gazetă în octombrie 2014 şi alţi bani veniţi pe aceeaşi filieră stau la baza acuzaţiilor pe care DNA i le aduce Elenei Udrea!
Iată cîteva pasaje din ordonanţa DNA de începere a urmăririi penale în cazul Elenei Udrea:
„(…) Din declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2014, rezultă că Udrea Elena Gabriela cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia inculpatului Cocoş Dorin de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut de la Pescariu Dinu.
(…) Contrar dispoziţiilor legale în declaraţiile de avere din anul 2010 nu apar menţiuni cu privire la împrumuturile primite de SC Euro Hotels International Co SRL de la persoana fizică Dorin Cocoş, deşi susnumita declară încasarea de dividende de la această societate.
Având în vedere obligaţia legală de a-şi declara averea, faptul că, în perioada 2009 – 2013, Udrea Elena Gabriela a declarat achiziţionarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende, asumându-şi răspunderea pentru provenienţa acestora (…)”. SURSA: tolo.ro

Elena Udrea este audiată joi la DNA şi urmează să fie pusă sub învinuire pentru spălare de bani şi fals în declaraţii. Potrivit unor surse judiciare, Udrea s-ar fi folosit de manevrele ilegale din Dosarul Microsoft pentru a scăpa de un credit de 3,26 de milioane de euro.

În anul 2009, fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş, a pretins de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu 9.000.000 de euro pentru el, 3.996.360 euro pentru Gheorghe Ştefan şi 2.700.000 de euro pentru ministrul Gabriel Sandu. Contra acestor sume, Cocoş l-a influenţat pe Gabriel Sandu şi pe alte persoane din Guvern să asigure firmelor susţinute de Claudiu Florică adjudecarea contractului de licenţiere Microsoft din anul 2009. Banii ar fi fost transferaţi prin contracte fictive.

În mai 2012, Dinu Pescariu a transferat 2.500.000 euro către Gheorghe Stelian, partener de afaceri cu Dorin Cocoș. În cursul anului 2010, o persoană din anturajul lui Gheorghe Stelian a preluat creanţa aferentă creditului de 3,26 milioane de euro contractat de Elena Udrea la BRD.

Conform legii, Elena Udrea avea obligaţia să îşi declare averea. În perioada 2009-2013, Elena Udrea a declarat achiziţionarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică. Astfel, aceasta ar fi utilizat veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende.

Potrivit unor surse judiciare, din documentele procurorilor rezultă probe certe că Dorin Cocoş a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, sumele de bani obţinute cu titlu de folos necuvenit din săvârşirea acestei infracţiuni fiind utilizate în achiziţia de imobile şi pentru creditarea societăţilor. Elena Udrea cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia lui Dorin Cocoş de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut de la Dinu Pescariu.

UPDATE 12:25 ALINA BICA este și ea adusă la DNA pentru audieri. Este posibilă o confruntare între ALINA BICA și ELENA UDREA. Avocata Alinei Bica, Alina Voicu, a declarat că a fost chemată pentru o confruntare. În 15 decembrie 2014, Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei în comisia ANRP, împreună cu membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, i-a aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro. În dosar s-a vorbit și despre disjungerea unui alt dosar, care ar fi vizat-o pe Elena Udrea. 

Elena Udrea, acuzată de spălare de bani şi fals în declaraţii de avere, în dosarul Microsoft

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a fost pusă sub acuzare pentru spălare de bani şi fals în declaraţii de avere, întrucât nu a menţionat împrumuturi acordate de fostul său soţ, Dorin Cocoş, unei firme pe care acesta o deţine, împrumuturi despre care Udrea ar fi ştiut, întrucât încasa dividende.

Elena Udrea, dusă cu mandat la DNA: Surse judiciare citate de Libertatea precizează că Elena Udrea este suspectată de fals în declarațiile de avere și spălare de bani: „Din verificarea extraselor de cont rezultă că, în luna mai 2012, Pescariu Dinu Mihail a efectuat o plată în sumă de 2.500.000 euro către Stelian Gheorghe, persoană implicată în proiecte imobiliare împreună cu Dorin Cocoș. În cursul anului 2010,o persoană din anturajul lui Gheorghe Stelian a preluat creanţa aferentă creditului de 3,26 milioane de euro contractat de Udrea Elena – Gabriel la BRD – Group Societe Generale SA”.
Aceleași surse arată că:
„În conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Legea 115/1996, astfel cum a fost modificată prin Legea 161/2003, în calitate de deputat/ministru Udrea Elena Gabriel avea obligaţia să îşi declare averea, în condiţiile legii.
Contrar dispoziţiilor legale în declaraţiile de avere din anul 2010 nu apar menţiuni cu privire la împrumuturile primite de SC Euro Hotels International Co SRL de la persoana fizică Dorin Cocoş, deşi susnumita declară încasarea de dividende de la această societate.
Având în vedere obligaţia legală de a-şi declara averea, faptul că, în perioada 2009 – 2013, Udrea Elena Gabriela a declarat achiziţionarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende, asumându-şi răspunderea pentru provenienţa acestora”.
DNA: Elena Udrea știa de ilegalitățile comise de soțul Dorin Cocoș
Surse din cadrul DNA precizează că Elena Udrea știa de faptele comise de soțul său de la vremea respectivă, Dorin Cocoș: „Din probatoriul administrat până la acest moment rezultă probe certe în sensul că inculpatul Cocoş Dorin a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, sumele de bani obţinute cu titlu de folos necuvenit din săvârşirea acestei infracţiuni fiind utilizate în achiziţia de imobile şi pentru creditarea societăţilor. declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2014, rezultă că Udrea Elena Gabriela cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia inculpatului Cocoş Dorin de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut de la Pescariu Dinu”.

În fața DNA, șefa Parchetului, Laura Codruța Kovesi a declarat că Elena Udrea a fost citată într-un dosar aflat de mai mult timp pe rolul DNA, dar nu poate comenta calitatea procesuală pe care o are șefa PMP în acest dosar.

„În această dimineaţă, am fost invitată în persoană (a se citi „cu mandat”) de procurori la DNA pentru a oferi lămuriri.
Mă surprinde oarecum decizia lor de a proceda astfel având în vedere că m-am arătat în permanenţă dispusă să colaborez cu anchetatorii şi să lămuresc lucrurile pe care le cunosc în diversele speţe care se află în analiză. Evident că aşa voi şi proceda”, a scris Udrea pe pagina personală pe Facebook.

Conform Realitatea Tv, Elena Udrea va fi audiată în dosarul Microsoft. Elena Udrea, dusă cu mandat la DNA

Elena Udrea a făcut referiri, pe Facebook, pe 26 ianuarie, la decizia privind arestul la domiciliu pentru Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru, cercetaţi în dosarul Microsoft, precizând că „este grav ca s-a ajuns sa fii liber dacă spui orice despre oricine, sau despre cine trebuie, adică dacă faci acuzaţii la adresa cuiva, chiar nedovedite”.

Nu comentez masura luata de instanta in dosarul Microsoft, la cererea DNA, de a-i elibera pe Gabriel Sandu si Nicolae Dumitru, dupa trei luni de arest preventiv, desi este grav ca s-a ajuns sa fii liber daca spui orice despre oricine, sau despre cine trebuie, adica daca faci acuzatii la adresa cuiva, chiar nedovedite.
Ma surprind insa cateva lucruri in acest moment: tacerea presei care urla din toti rarunchii in fiecare zi despre gravitatea faptelor din dosar si, impotriva lui Dorin Cocos, avand astfel pretext sa ma atace pe mine. Acum, desi declaratia lui Gabriel Sandu rascoleste tot sistemul si acuza nume mari precum Vasile Blaga, Roberta Anastase, Adriean Videanu, Radu Berceanu etc. este liniste, pe nimeni nu intereseaza sa discute. A nu se intelege ca eu ii consider vinovati de ceva. Dar pe mine m-au tocat zi de zi fara sa am vreo implicare, in timp ce in cazul celor acuzati de martori este o tacere ciudata.
Apoi, dintr-un dosar prezentat la lansarea lui ca cel mai mare coruptie din Romania, care cuprindea presupuse spagi intre 60 si 100 milioane de euro, din fapte de pe parcursul a 14 ani, trei guverne, toate partidele politice, 9 ministri implicati, zeci de oameni de afaceri si functionari ai statului roman, au ramas doar doi vinovati, arestati preventiv chiar, Dorin Cocos si Gheorghe Stefan! In rest, toata lumea este bine, libera sa isi petreaca vacantele la soare ori sa faca ce pofteste, sa fie Prim Ministru, cazul lui Victor Ponta, sa fie europarlamentar, cazul Dan Nica, sa fie senator, cazul Ecaterinei Andronescu etc. Care va fi mai iute la turnat dintre cei doi ca sa plece si el acasa? Tragic comic ar fi sa scrie fiecare impotriva celuilalt, sa puna justitia in dificultate.

Numele Elenei Udrea apare în dosarul Microsoft, instrumentat de DNA.

Într-un document obţinut de Realitatea TV se vorbeşte de mai multe împrumuturi făcute de Dorin Cocoş către firma sa. Banii se presupune că ar proveni din mita din dosarul Microsoft. În declaraţia de avere a Elenei Udrea nu sunt menţionate aceste sume. Procurorii DNA spun că, odată ce acele sume nu au apărut în declaraţia de avere depusă de soţia inculpatului în 2009, „apreciem că nu poate fi vorba de o simplă omisiune”. 

Elena Udrea este suspectată de comiterea infracțiunii de dare de mită, într-un dosar aflat pe rolul DNA și disjuns din cel al fostei șefe a DIICOT, Alina Bica. Informația se regăsește în Rechizitoriul prin care Bica și complicii au fost trimiși în judecată, informează Libertatea.

„Exercitarea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu, urmată de primirea unui teren de către Bica Alina Mihaela, de la Cocoş Dorin, Cocoş Alin şi Udrea Elena Gabriela conturează elementele constitutive ale infracţiunilor de dare de mită”, se menționează în Rechizitoriu, la capitolul Disjungeri ale cauzei.

Același document arată că fosta șefă a DIICOT a primit terenul de la Cocoș și Elena Udrea pentru a nu aprofunda cercetările în ceea ce privește o sesizare primită de la Oficiul Național de Spălare a Banilor. Sesizarea viza tranzacții suspecte, ai căror destinatari finali erau fostul ministru Udrea și soțul Cocoș.

Elena Udrea, dusă cu mandat la DNA

Cookies