Elena Udrea, audiată la DNA Ploieşti în dosarul lui Vasile Blaga

de:
28 sept. 2016
0 Afișari
Elena Udrea, audiată la DNA Ploieşti în dosarul lui Vasile Blaga

Udrea a părăsit sediul DNA Ploieşti după aproximativ o oră şi jumătate de audieri, ea spunând că a dat o declaraţie ca martor în dosarul în care Vasile Blaga este urmărit penal pentru trafic de influenţă.

Întrebată dacă la PDL se practica numirea unor oameni în funcţii importante contra unor sume de bani, Udrea a răspuns: „Nu cunosc aşa ceva, ştiu că numirile se făceau cum se fac la toate partidele: pe recomandare politică”.

Ea a adăugat că nu are exemple de politicieni numiţi în funcţii care să fi fost nevoiţi să contribuie cu bani.

„Eu cred că sunt unul dintre oamenii politici care a spus foarte multe lucruri despre cum se finanţează un partid în campanie. Toate partidele se finanţează la fel şi am spus-o public. Nu am avut nimic altceva de spus decât ce am spus public. Iarăşi, cred că soluţia nu este să cercetăm pe unul sau pe altul cum s-a finanţat o campanie, ci să o reglăm la nivelul legislativ şi lucrurile să nu se mai întâmple de aici înainte. Finanţările partidelor au devenit ilegale în parte pentru că în campanie aveai o sumă limitată pe care aveai voie să o cheltui. Şi atunci, pentru a nu depăşi acea sumă, fiecare partid făcea şi plăţi neînregistrate. De aici a venit toată ilegalitatea finanţării partidelor”, a spus Udrea.

Întrebată dacă are informaţii potrivit cărora în perioada menţionată de procurori Gheorghe Ştefan sau Vasile Blaga să fi adus la PDL sume considerabile de bani, Udrea a răspuns: „În afară de ce a spus Gheorghe Ştefan în mod public prin declaraţia din dosarul Microsoft, altceva nu cunosc”.

De asemenea, întrebată dacă crede că este posibil ca Blaga să fi luat bani în nume personal aşa cum susţin procurorii DNA, Udrea a răspuns: „Nu cunosc dacă Blaga a făcut aşa ceva, însă, teoretic, oricine care în campanie încasa sume neînregistrate putea să le ducă şi acasă. Teoretic. Şi, din câte ştiu, era şi o acuzaţie la PSD că unul dintre candidaţi a luat bani şi i-a dus acasă”.

Cookies