Liderul USR, Elena Lasconi, le-a mulțumit românilor pentru că, prin votul lor, au confirmat drumul european al României.
Dumnezeu să binecuvânteze România în Uniunea Europeană și în NATO. […] Am fost și m-am rugat pentru democrație, pentru pace și pentru înțelegere între noi. Pentru înțelegere între noi. Noi, uniți, putem face minuni. Noi, dacă suntem uniți, roboții ruși de pe TikTok nu au cum să ne distrugă democrația. Asta este cert. Nu au cum să facă lucrul acesta.
Șefa USR a fost rezervată în declarații și a spus că cel mai înțelept este să aștepte numărătoarea voturilor. Nu a ezitat să menționeze pericolul amenințărilor externe.
Noi nu am uitat tancurile lor (n.r. rusești) atunci când ne-au ocupat țara și nu am uitat câtă suferință au adus. Înțeleg ce se întâmplă în societate, înțeleg supărările, înțeleg frustrările, tocmai de acea mă aflu acum aici. Acesta este rezultatul pe care politicienii vechi l-au făcut vreme de 35 de ani. Ei și-au creat sistemul lor, care acum a înfuriat poporul român. Cred că trebuie să facem „pe bune” o schimbare și să recreăm elita politică. Și, de asemenea, foarte important, să dăm mai mult credit elitei intelectuale și culturale din țara asta. Este esențial să facem lucrul acesta și să lucrăm cu profesioniști, a declarat Elena Lasconi.
Liderul USR a fost astăzi în Câmpulung Muscel, orașul pe care îl conduce, în calitate de primar.
Astăzi am fost la Câmpulung printre oameni și mulți m-au luat în brațe și mi-au spus că sunt îngrijorați de ceea ce se întâmplă. Sunt foarte speriați.