ARHIVA B365

Elcen: Termoenergetica are datorii ieşite din scadenţă în valoare de 206,55 milioane lei

Astfel, 25,39 milioane lei reprezintă creanţă neachitată aferentă lunii decembrie, fiind scadentă încă din 29 ianuarie (32 de zile scadenţă depăşită) şi perioadă de graţie de 30 de zile, de asemenea, depăşită, fapt ce conduce la perceperea de penalităţi, conform prevederilor legale aplicabile.

„Constatăm, din păcate, că se repetă povestea nefericită a RADET: se acumulează datorii, se depăşesc termene scadente şi se percep penalităţi aferente facturilor achitate cu întârziere”, arată Elcen într-un comunicat.

De asemenea, 181,15 milioane lei este valoarea facturii aferente lunii ianuarie cu scadenţă depăşită în 29 februarie.

„Totodată, subliniem faptul că Termoenergetica nu a constituit garanţia conform Contractului de vânzare-cumpărare a energiei termice nr. 1/2019 şi reglementată de Ordinul ANRE nr. 35/2013. Deşi, în cadrul şedinţei CGMB din 14.11.2019, s-a aprobat majorarea capitalului social al Termoenergetica cu 645,88 milioane lei, banii au rămas doar pe hârtie. PMB s-a angajat că va vira această sumă în contul companiei, însă, în realitate, Termoenergetica este în continuare subfinanţată”, mai precizează Elcen.

Compania arată că PMB înregistrează subvenţie restantă încă din luna noiembrie 2019.

„În consecinţă, nu se asigură un echilibru financiar care să permită prestarea în condiţii de siguranţă a serviciului public de alimentare cu energie termică a bucureştenilor”, mai spun reprezentanţii Elcen.

Potrivit Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, Municipiul Bucureşti, în calitate de unitate administrativ teritorială, are în responsabilitate asigurarea continuităţii şi siguranţei serviciului public de furnizare a energiei termice. Această obligaţie constă în asigurarea şi achitarea fondurilor necesare acoperirii integrale şi la timp a tuturor costurilor stabilite de legiuitor în sarcina sa, respectiv virarea subvenţiei.

„În condiţiile în care se vorbeşte tot mai multe de oraşe şi comunităţi sustenabile, e important de conştientizat faptul că pentru dezvoltarea unei societăţi sustenabile este nevoie de implicare, asumare şi constituirea unui cadru propice pentru activităţi economice sustenabile. Rolul autorităţii locale în dezvoltarea unui oraş sigur, rezilient şi durabil este foarte important, iar credibilitatea unei astfel de instituţii în ceea ce priveşte misiunea de prestare a serviciilor publice este esenţială, fiindcă gradul de satisfacţie şi de dezvoltare a comunităţii depinde de modul în care autoritatea publică îşi îndeplineşte misiunea”, aduagă ei.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button