ARHIVA B365

Ela Udrea, director în Ministerul Sănătății, a fost arestată preventiv

UPDATE ORA 19.55: Șefa Direcției Politica Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătății, Mihaela Udrea, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile în urma deciziei de vineri a Tribunalului București, anunță Agerpres. 

Instanța a admis propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a Mihaelei Udrea, însă decizia poate fi atacată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 28.08.2015, ora 5.00, până la data de 29.08.2015, ora 5.00, a Elei Mihalea Udrea, director al Direcției Politica Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii, sub aspectul săvârşirii a 6 infracțiuni de luare de mită, din care 2 în formă continuată.

Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora:

„În perioada 16.04 – 27.08.2015, inculpata Udrea Mihaela Ela a primit în biroul său din cadrul Ministerului Sănătăţii, de la un număr de șase persoane, sume de bani și produse cosmetice, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, legate de avizarea unor puncte de lucru farmaceutice.
În același context, la data de 27 august 2015, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatei fiind găsită suma de 2.000 lei.
Cu ocazia percheziției, în biroul inculpatei au fost găsite mai multe plicuri ce conțineau suma de aproximativ 4.000 lei și mai multe produse cosmetice.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Inculpatei Udrea Mihaela Ela i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentată, la data de 28 august 2015, Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, se arată în comunicatul DNA, remis B365.ro.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button