ARHIVA B365

Șeful ISU Constanța a fost demis. MAI cere demiterea prefectului de Constanța

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a decis demiterea şefului ISU Constanţa, Viorel Jianu, şi solicită premierului Victor Ponta să îl schimbe din funcţie pe prefectul judeţului, Radu Volcinschi, urmare a problemelor la intervenţia de după prăbuşirea elicopterului SMURD.

Anunţul privind demiterea lui Jianu şi solicitarea de schimbare din funcţie a lui Volcinschi a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, marţi, într-o conferinţă de presă despre accidentul în urma căruia şi-au pierdut viaţa toate cele patru persoane aflate în elicopterul SMURD prăbuşit luni în lacul Siutghiol.

La bordul elicopterului se aflau medicul Laura Vizireanu, în vârstă de 39 de ani, asistenta Gabriela Harton, în vârstă de 38 de ani, care era însărcinată, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu, de 47 de ani, şi copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel, de 42 de ani. Elicopterul SMURD transportase un pacient cu embolie pulmonară de la Tulcea la Spitalul Judeţean din Constanţa şi se întorcea de la Aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, unde alimentase cu combustibil.

Operaţiunile de căutare şi salvare au durat peste 12 ore.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button