Șeful de cabinet al lui Victor Ponta, audiat la DNA

de:
25 iun. 2014
0 Afișari
Șeful de cabinet al lui Victor Ponta, audiat la DNA

Stoica, șeful de cabinet al premierului Victor Ponta, este audiat la DNA. El nu a dorit să dea detalii despre cazul în care a fost chemat la DNA, dar surse citate de Realitatea tv susțin că acesta ar fi prezent în calitate de martor în cazul de trafic de influență în care este implicat baronul local Adrian Duicu. S-a spus că traficul de influență s-ar fi produs chiar în cabinetul lui Stoica. 

DNA a făcut publică motivarea în cazul cererii de prelungire a arestării preventive a lui Adrian Duicu. În referat, procurorii susţin, pentru a doua oară, că Duicu făcea trafic de influenţă din biroul premierului de la Palatul Victoria. Preşedintele suspendat al CJ Mehedinţi este acuzat de mai multe infracţiuni, printre care trafic de influenţă şi instigare la dare de mită.

 

Procurorii DNA au confirmat, pentru a doua oară, că şeful Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, arestat pentru corupţie, făcea trafic de influenţă în cabinetul lui Victor Ponta din Palatul Victoria.

În referatul prin care au solicitat prelungirea arestării preventive pentru Adrian Duicu, citat de gandul.info, anchetatorii au reconfirmat faptul că, pe 13 iunie 2013, Duicu s-a aflat în Palatul Victoria, unde şi-a traficat influenţa pentru şeful poliţiei judeţene Mehedinţi, Constantin Ponea, care l-ar fi ajutat să câştige procesul cu ANI pe incompatibilitate.

Redăm mai jos referatul DNA care susţine, pentru a doua oară, că în biroul lui Ponta se făcea trafic de influenţă:

„La data de 13 iunie 2013, numitul DUICU IOAN-ADRIAN s-a deplasat la Bucureşti, fără a fi însoţit însă de numitul PONEA CONSTANTIN ŞTEFAN. Aici, de la cabinetul prim-ministrului, l-a sunat pe numitul PONEA CONSTANTIN ŞTEFAN, transmiţându-i că la premier se află ministrul afacerilor interne. Apoi, numitul DUICU IOAN-ADRIAN i-a transmis lui PONEA CONSTANTIN ŞTEFAN un SMS, transmiţându-i că prim-ministrul l-a chemat pe TOBĂ PETRE la Guvern.

La solicitarea prim-ministrului, numitul TOBĂ PETRE s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a întâlnit cu numitul DUICU IOAN-ADRIAN, care i-a solicitat menţinerea temporară a numitului PONEA CONSTANTIN ŞTEFAN în funcţia deţinută şi promovarea sa ulterioară în funcţia de director adjunct al Direcţiei Ordine Publică, solicitare cu care numitul TOBĂ PETRE s-a arătat de acord.

În împrejurările sus-descrise, numitul DUICU IOAN-ADRIAN, folosindu-se de autoritatea conferită de poziţia sa în cadrul Partidului Social Democrat, a obţinut folosul pe care i-l promisese numitului PONEA CONSTANTIN ŞTEFAN.

Apoi, numitul DUICU IOAN-ADRIAN l-a sunat pe numitul PONEA CONSTANTIN ŞTEFAN, comunicându-i rezultatul întâlnirii avute cu TOBĂ PETRE :„ţie ţi-a rezervat director adjunct la Ordine Publică şi-l ţine până te hotărăşti tu să pleci de-acolo şi i-am spus: nu pleacă acum de aicea…ştia subiectul de ea, că vrea să vină la Parchetul General, că la DNA a avut o problemă şi n-a pus-o acolo…deci e absolut ok, o să urmeze treaba aia cât de curând; cealaltă zic; ceea ce te interesează cel mai mult”.

Aşadar, numitul DUICU IOAN-ADRIAN i-a transmis numitului PONEA CONSTANTIN ŞTEFAN că, în viitor, acesta va obţine şi folosul vizat pentru soţia acestuia, respectiv ocuparea unei funcţii de conducere în cadrul unei structuri de parchet din Bucureşti.

Cu privire la aceeaşi întâlnire, numitul DUICU IOAN-ADRIAN i-a transmis numitului DUMITRESCU DORU „l-a chemat acolo şeful al mare, l-a chemat acolo la Guvern; şi a venit acolo; ok”.

Pe 10 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie. Decizia a fost menținută de Înalta Curți de Casație și Justiție. 

Cookies