ARHIVA B365

Șeful Camerei Deputaților: Deputații vor trebui să părăsească hotelurile în două săptămâni

Zgonea a precizat că fiecare deputat va primi 4.000 de lei pentru cazare în Bucureşti, sumă cu care poate să îşi negocieze personal un alt contract la hotel sau să se mute în chirie.

Această normă a fost adoptată luni seară, de către Biroul permanent al Camerei, întrunit în şedinţă de urgenţă, după adoptarea de către Parlament a noului Statut al deputaţilor şi senatorilor, potrivit RTV.

„În acest moment sunt toate documentele pregătite astfel încât secretarul general să informeze grupurile politice parlamentare şi deputaţii care locuiesc la hotel că în următoarele 2 săptămâni, maxim 3 săptămâni, vor trebui să părăsească hotelul, pentru că din punct de vedere legal Camera nu-şi va putea permite să plătească acea sumă şi nici nu mai are o relaţie contractuală, după publicarea Statutului, cu companiile hoteliere”, a spus Zgonea.

El a precizat că Biroul permanent a aprobat toată documentaţia de reziliere a contactelor după ce, legal, Statutul va fi publicat în Monitorul Oficial, astfel încât deputaţii vor avea resursele acoperite de cazare şi până se publică Statutul, şi după ce se publică.

Zgonea a menţionat că deputaţii vor primi suma de 4.000 de lei aferentă cheltuielilor de cazare şi pe perioada vacanţei parlamentare.

La acest moment, potrivit unor surse politice, în hoteluri mai sunt cazaţi aproximativ 200 de parlamentari. Până acum au părăsit hotelurile, de bunăvoie, doar 40 de parlamentari.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button