Efectul cărții lui Codin Maticiuc asupra armoniei
Adrian Teleșpan
La finalul lui 2021, România părea să se fi reabilitat și să fi ajuns, în sfârșit, într-un context ideal.
Mircea Cărtărescu împânzea cu privirea prima pagina a tuturor tabloidelor, iar românii se opreau în fața chioșcurilor de ziare să verse o lacrimă de bucurie că cultura a revenit în prim plan. La Capatos erau invitate pentru a douăzecișișasea zi consecutivă hologramele lui Țepeș și George Enescu care discutau cu o plăcere hulpavă despre cum notele muzicale scoase de cei trași în țeapă depășeau capacitățile celei mai talentate viori. După lansarea volumului de poezie “Ai lăsat ceva pe mine”, Sexy Gălățeanca evita ieșirile în public din cauza faptului că era constant confundată cu Ana Blandiana. Televiziunile, în general, nu mai promovau altceva decât valori acreditate unanim de popor, cum ar fi iubirea, liniștea, compasiunea. Cel mai de succes produs, cu o cotă de audiență de 100%, a fost Concertul de Liniște de la Măciuca, transmis în paralel de toate televiziunile. Mircea Badea și Teo Trandafir se reuniseră la matinal unde, timp de trei ore, predau cursuri de harpă. Andreea Esca, Eugenia Vodă și Daniela Crudu prezentau împreună știrile de la ora 7, unde făceau împreună glume de sorginte literară și transformau emoțiile în goblen.
Totul era, koa-ye (expresie luată de la niște maeștri japonezi de la care împrumutaserăm pe veci disciplina), la locul lui. România nu mai era condusă politic, ci strategic, ca o companie imensă. Educația strălucea oriunde te uitai, iar toți românii citeau simultan cărțile în română și limba originală, pentru a îmbogăți traducerile. Sistemul de sănătate se dizolvase în câteva ONG-uri care se ocupau de probleme foarte disparate, pentru că oamenii nu se mai îmbolnăveau. Omicron încercase să intre pe teritoriul României, dar, din cauza vibrației înalte, i se făcuse rău la Nădlac. Infrastructura conducea fiecare român nu doar spre destinații geografice, ci și spre Sinele interior în același timp.
Și, în tot contextul acesta profund cultural și liniștitor, în care fiecare membru al acestui popor își vedea exclusiv de treaba lui sau de interese comune, într-o zi de noiembrie, liniștea fu spulberată de o veste cutremurătoare. Codin Maticiuc a scris a doua carte și, culmea tupeului, o va și lansa. Că nu putea să o scrie și să o țină pentru el, fmm. Șușoteli pe la colțurile străzilor, griji pe la tâmplele românilor și îndoiala apărută în suflete ce păreau demult mântuite schimbară atmosfera eminamente liniștită dintr-o țară despre care se credea că intrase pe făgașul fericirii. Cartea lui Codin Maticiuc despre Nuțu Cămătaru a distrus ceea ce un popor reușise să consolideze în milenii. Brusc, românii își amintiră de toate nenorocirile de care credeau că trecuseră. Într-o clipă de neatenție tulburătoare, în prime time, Eugenia Vodă cusu portretul Gabrielei Vrânceanu Firea în loc de cel al Maicii Domnului. “Dresor de lei și de fraieri”, cartea lui Codin Maticiuc, a distrus, practic, armonia în România.
O mare parte din timpul petrecut de mine pe internet se desfășoară pe site-ul gaymaletube, cam 80%. Restul de 20% e pe Instagram și varii site-uri meme-uri și știri sau videouri amuzante. Chiar și așa, în cele 10-15 minute petrecute pe Facebook sau site-uri de știri, am remarcat această avalansă de indignare în ceea ce privește cartea lui Codin. Intuiția dezvoltată pe bază de viață îmi spune că mulți dintre cei care au emis păreri dezaprobatoare nu au citit cartea. Prin urmare, îmi permit și eu să am o părere foarte bună despre ea fără să o fi citit. Argumentul meu în acest sens e că eu, personal, aș sfătui pe oricine să scrie orice, oricât de jalnică, mediocră sau genială ar fi scriitura omului respectiv. Aud de multe ori, de la mulți oameni, idei de genul: “Eh, cine sunt eu să scriu o carte?”. La fel ar fi putut să gândească și Tolstoi sau Virginia Woolf sau oricare alt scriitor. Cu siguranță așa au gândit oameni care ar fi putut scrie cărți excelente.
Așadar, faptul că Maticiuc a scris o a doua carte e unul absolut excepțional. Faptul în sine că a scris-o nu ar fi deranjat pe nimeni. Faptul că a avut succes, însă, a cam deranjat. În România cărțile nu se vând ca pâinea caldă. Sunt autori senzaționali care nu vând mii sau zeci de mii de exemplare pentru că nu au mijloacele să se promoveze, iar editurile din România nu prea spre deloc investesc bani în promovare. Astfel, numele autorului ajunge să fie cel mai eficient factor de promovare al unei cărți. Din fericire pentru el și bravo lui, Codin Maticiuc și-a făcut un nume și vinde. Chiar domnul Cărtărescu spunea la un moment dat că breasla scriitorilor îți iartă absolut orice, mai puțin succesul. Vă invit să reflectăm un pic asupra unui aspect: În cazul lui Codin, fix valorile au venit să arunce cu rahat, cum de multe ori se întâmplă. Când valoarea scuipă pe ce nu e valoros, unde mai este eleganța valorii? Căci valoarea are eleganță.
Toată această “devastare culturală” care are în centru cartea lui Codin despre Nuțu Cămătaru reprezintă, pentru mine, chintesența problemei omenirii. Sunt prea obișnuiți să aruncăm cu căcat unii în alții decât să aruncăm cu laude. Suntem prea obișnuiți să nu ne vedem de treaba noastră. Câtor oameni li s-a schimbat viața în rău pentru că a fost lansata această carte? Tututor celor care au aruncat cu rahat în Codin. Pentru că orice idee urâtă sau de ură emisă de o minte umană are efect, de fiecare dată, asupra minții care a emis-o. Sunt convis că asupra lui Codin nu s-a resimmțit efectul urii sau al dezgustului, pentru că el a înțeles efectul publicității. Dacă eu, în intimitatea apartamentului meu, simt invidie față de un om, cine o să se simtă rău dacă nu eu? Faptul că eu vărs invidia sau ura pe Facebook sau oriunde în altă parte pentru a căuta validarea invidiei sau urii nu are cum să aibă un efect pozitiv oricum ai da-o. Cu ce m-ar ajuta pe mine să perpetuez că nu îmi place ceva? Să nu mă intereseze îmi aduce mult mai mult liniște decât să nu tolerez. Vorbesc pentru mine, evident.
Orice act artistic e un prilej pentru oricare dintre noi să ne placă sau să ne vedem de treaba noastră. Să lăudăm creatorul dacă ne-a plăcut sau să ne vedem de viața noastră, dacă nu. Dar noi nuuuu, hai să dăm cu rahat unii în alții, că așa poate ne mirosim nouă înșine mai puțin. E luna Decembrie, cadouri, sărbători și vă urez tuturor să dați unii în alții doar cu laude și complimente și să nu uităm că nimeni nu ne forțează să ne criticăm unii pe alții. Poate că ne-ar ajuta un pic ca atunci când ne vine să criticăm ceva, în loc să o facem, mai bine să cântăm un colind: Leru-i ler și leu-i leu când te-mprumută Nuțu meu.
Nu vreau să-l pup în cur cu acest text pe Codin, din simplul motiv că nu e vreo frumusețe, iar, în urma unor ani întregi de introspecție și practică, am ajuns la concluzia că pupatul în cur necesită atracție fizică cel puțin din partea unei părți. Sunt convins că nici el nu se simte foarte atras fizic de mine, deci suntem ok. Mă bucur că m-am liniștit. Uhhh… Atât. Doamne ajută. Pup. Addy.
Nota B365.ro: Pentru perpetuarea acestei stări de liniștire, vă mai recomandăm niște timp petrecut cu Ady. Punem scurtături mai jos:
Cele mai noi articole
