ARHIVA B365

Șeful de la Resurse Umane din Oficiul de Cadastru Bucureşti,REȚINUT pentru că a luat mită 5.000 euro

Şeful Biroului Resurse Umane de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, Iulian Bocşe, a fost reţinut de procurorii DNA, care îl acuză că a cerut mită 15.000 de euro, din care a primit 5.000 de euro, pentru a ajuta o persoană să promoveze un concurs organizat în septembrie 2014.

Potrivit Comunicatului DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 15.01.2015, ora 17:30 până la 16.01.2015, ora 17:30, a inculpatului BOCŞE IULIAN, şef al Biroului resurse umane şi relaţii cu publicul din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau altul foloase necuvenite.

În ordonanţa de reținere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Inculpatul Bocşe Iulian (şef al Biroului resurse umane şi relaţii cu publicul din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti) a pretins de la Cuzuc Dan-Constantin suma de 15.000 de euro, în schimbul favorizării lui Toader Simona Elena, la concursul de promovare organizat în septembrie 2014. Din această sumă, până în prezent, Bocşe Iulian a primit de la Cuzuc Dan-Constantin aproximativ 5.000 de euro.

Totodată, rezultă suspiciunea rezonabilă în sensul că Bocşe Iulian, şef al Biroului resurse umane şi relaţii cu publicul din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti şi membru al comisiei de concurs desemnate pentru concursul organizat în septembrie 2014 (organizat pentru ocuparea unor posturi vacante de execuţie în cadrul instituţiei menționate), şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu prilejul desfăşurării concursului menţionat, pentru a obţine promovarea acestui concurs de către Toader Simona Elena.

Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 16 ianuarie 2015, la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de suspecţii, cercetaţi în stare de libertate:

CUZUC DAN-CONSTANTIN, sub aspectul infracțiunilor de dare de mită şi instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau altul foloase necuvenite

TOADER SIMONA ELENA, sub aspectul infracțiunilor de complicitate la dare de mită şi complicitate la instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau altul foloase necuvenite

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv efectuarea urmăririi penale sunt o etape a procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button