Ediția de iarnă a Festivalului Deltei, în București: Atmosferă, obiceiuri, preparate tradiționale

de:
17 dec. 2014
0 Afișari
Ediția de iarnă a Festivalului Deltei, în București: Atmosferă, obiceiuri, preparate tradiționale

Evenimentul oferă posibilitatea vizitatorilor să intre în contact cu tot ce are mai prețios Delta Dunării, cea mai bine conservată dintre Deltele Europei: produsele tradiționale, obiceiurile, oamenii locului, rețetele tradiționale intrate în patrimoniul imaterial românesc. Aceștia vor putea gusta celebra ciorbă de crap, chifteluțe de pește cu garnitură de cartofi, pește la grătar cu cartofi, frigărui cu cartofi, saramură cu mămăliguță, pește prăjit după rețete tradiționale cu cartofi, precum și minunatele sarmale de pește.

Vizitatorii pot să uite de vremea rece de afară cu un delicios pahar cu vin fiert sau gustând, la desert, dintr-unul din preparatele surpriză pregătite de organizatori. Decorul tradițional va întregi peisajul, iar muzica specifică locului va crea o atmosferă de poveste la sute de kilometri depărtare de Delta Dunării.

Aceștia pot cunoaște tradițiile, oamenii locului sau arta culinară specifică locului sau pot contribui la dezvoltarea turismului în această zonă, cu scopul redescoperirii și protejării celei mai bine conservate Delte a Europei. De asemenea, vizitatorii vor fi întâmpinați cu surprize și cadouri de către organizatori.

Evenimentul cu profil gastronomic tradițional este organizat de Delta Star Festival. Intrarea este gratuită. 

Cookies