Economistul Ilie Șerbănescu a murit, scrie Agerpres, care citează mai mulţi oameni politici şi gazetari, printre care Marcel Ciolacu, Maria Grapini, Victor Ciutacu, Marius Ghilezan şi Ovidiu Zară.
De asemenea, soișia sa, Cristina Șerbănescu, a dat vestea pe Facebook:
Cu Sfânta Împărtășanie, pe care a primit-o chiar ieri, Ilie a plecat de lângă noi. Dumnezeu să-l ierte!.
Publicist şi analist economic, Ilie Şerbănescu s-a născut pe 20 iunie 1942. A absolvit Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti, apoi, în 1978, a devenit doctor în economie.
Este autor al lucrărilor „Corporaţiile transnaţionale” (1978), „Terra portret în alb-negru” (1980), „Reforma economică în România: jumătăţile de măsură dublează costurile sociale” (1994), „Manifestul partidului imobilist” (1996), precum şi a peste 1.500 de articole şi studii asupra reformei postdecembriste din România.
De asemenea, a fost ministrul Reformei și președinte al Consiliului pentru Reformă în guvernul Victor Ciorbea, de la 5 decembrie 1997 până la 17 aprilie 1998
A publicat articole de analiză la ziarele cu profil economic şi financiar și a realizat emisiuni economice la TV.
Pe vremea când realiza emisiuni la PRO TV, Ilie Șerbănescu putea fi văzut prin București cu animalul său de companie, un gâscan foarte simpatic de care avea foarte mare – și, la rândul ei, foarte simpatică – grijă.