ARHIVA B365

Economia României a scăzut în al doilea trimestru

Produsul intern brut în trimestrul II 2014 a fost, în termeni reali, mai mic cu 1,0% comparativ cu trimestrul I 2014, potrivit primelor estimări, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie digi24.ro.

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2013, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 1,2% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier.

În semestrul I 2014, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2013, cu 2,4%, pe seria brută şi cu 2,6% pe seria ajustată sezonier, potrivit informaţiilor prezentate de INS.

„Cifrele par surprinzătoare şi arată o deteriorare semnificativă a activităţii economice în trimestrul doi, care putea fi cu greu anticipată în primul trimestru. Atunci, cifrele arătau că intrăm într-un trend de accelerare, consumul crescuse. Estimările specialiştilor se bazau pe evoluţia peste aşteptări din prima parte a anului, când părea că şi consumul a intrat într-un trend pozitiv, vânzările cu amănuntul au accelerat, părea că am intrat pe o traiectorie în care partea de cerere internă devenise principalul motor al activităţii economice. Cifrele contrazic aceste aşteptări, pare că am avut o deteriorare a consumului populaţiei, şi cel mai probabil şi la nivelul investiţiilor, cele publice au scăzut în mod clar în trimestrul doi, absorbţia de fonduri europene a mers şi ea foarte slab, investiţiile private au evoluat şi ele foarte slab”, a declarat Ionut Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, la Digi24.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button