ȘTIRI

Ecaterina Andronescu, premiată de o universitate cotată cu zero stele în topul integrităţii

Universitatea „Constantin Brâncuşi”, din Târgu Jiu, care i-a înmânat ieri titlul de Doctor Honoris Causa Ecaterinei Andronescu, a fost plasată, în 2009, printre ultimele din ţară la capitolul integritate, într-o analiză a Coaliţiei pentru Universităţi Curate, scrie realitatea.net.

Fostul rector Adrian Gorun o acuza pe Ecaterina Andronescu de faptul că s-ar afla în spatele realizării clasamentului, dar şi că a finanţat ilegal Consiliul Naţional al Rectorilor.

Se pare că cei doi au îngropat securea războiului, aşa că acesta i-a înmânat personal distincţia fostului ministru.

„Mă uit cu admiraţie la modul în care creşte şi se dezvoltă universitatea. Cred că este al 13-lea titlu de acest fel”, a spus Ecaterina Andronescu.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button