ARHIVA B365

EBA, gafă de proporţii la Strasbourg: a încurcat subiectele la dezbateri

Elena Băsescu a explicat, timp de câteva minute, importanţa regiunii arctice, deşi tema dezbaterii era pescuitul. Ea a fost întreruptă chiar de moderatoare dezbaterii, explicându-i-se că a încurcat subiectul.

Astfel, în cadrul dezbaterii „Impas instituțional privind planurile multianuale de gestionare a pescuitului”, fiica preşedintelui României a citit un discurs despre Arctica, scrie jurnalul.ro. 

„Arctica este o zonă de o importanţă strategică tot mai mare”, a început Elena Băsescu, sub ochii miraţi ai colegilor europarlamentari.

„Pe fondul încălzirii globale şi topirii calotei glaciare, au fost descoperite rezerve importante de hidrocarburi, care trezesc interesul mai multor state. Resursele energetice descoperite în Oceanul Arctic trebuie exploatate într-un mod responsabil”, a continuat aceasta.

La un moment dat, îi este tăiat microfonul şi i se atrage atenţia că discursul său n-are nicio legătura cu tema de discuţie. Elena Băsescu a crezut, însă, că are o problemă tehnică. I se sugerează să revină la următoarea dezbatere: „Strategia UE pentru regiunea arctică”.

Elena Băsescu se apără pe Twitter şi spune că nu a fost vina ei. „Nu a fost greșeala mea, a fost greșeala staff-ului tehnic de la prezidiul plenarei. Eu mă înscrisesem pentru dezbaterea privind „Strategia Uniunii Europene pentru regiunea arctică” și mi s-a oferit cuvântul fără să-l cer la dezbaterea privind „Blocajul instituțional în ceea ce privește planurile multianuale de gestionare a pescuitului”. Tabela electronică ce anunța titlurile dezbaterilor nu funcționa în acel moment. Abia mă întorsesem în plen și nu aveam de unde să știu ce subiect se dezbătea”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button