E ok să nu fim fericiți tot timpul

Ar fi și bizar, de altfel, să trăim permanent într-o stare de beatitudine și să plutim pe norișori roz în fiecare moment al vieții noastre. Dar, cumva, tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru ne face să credem că așa ar fi firesc și că ceilalți din jur sunt fericiți în permanență. Industria fericirii e din ce în ce mai mare și mai acaparatoare. Rar vezi pe cineva care nu zâmbește într-o campanie, de oricare ar fi ea. Și în reclamele la medicamente oamenii sunt frumoși și luminoși. Stați liniștiți, de obicei e photoshop. 

Câteva exemple: 

1. Influencerița noastră preferată, care postează doar fotografii în vacanțe superbe, cu copilul fericit, zâmbitor și arareori cu o urmă de vomă. Dar nu vă temeți, și ea are nopți nedormite, și copilul ei plânge și da, mă iertați, cu siguranță și ea face infecții urinare, o dor dinții, spatele, se simte la limită, nu are chef să se machieze. Doar că atunci nu o să vedeți nicio poză pe nicio rețea. Sau o să vedeți, dar cel mai adesea cosmetizat și momentul ăsta în ceva ce vai, a fost un pic greu, dar acum a trecut. 
2. Influencerița în vacanță cu cei n copii pe care îi are nu e mai puțin obosită decât voi, nu se enervează mai rar, și ei îi vine să își ia câmpii, și la ea întârzie avioanele, copiii plâng, se ceartă între ei sau cu ea, și ea se ceartă cu soțul sau cu partenerul. 
3. Persoanele ultramotivate din pandemie, care s-au apucat de pilates, yoga online, gătit cu Jamilla, au făcut stocuri de cărți, au urmărit toate piesele de teatru online. Sigur că au făcut unele lucruri dintre acestea, dar ce n- am văzut noi e ce nu au făcut, când s- au oprit, cum a fost când le -a fost greu. 

Și ce dacă, veți spune, știm că nu e adevărat. În teorie și rațional, da, știm, dar acolo, undeva în subconștientul nostru apare și dilema “oare eu de ce nu pot, oare eu nu sunt suficient de bună, oare de ce toți pot și eu nu, oare de ce mă simt obosită dacă n-am dormit o noapte, altele au 4 copii și uite că reușesc. Și ne judecăm și învinovățim mai mult decât ar merita momentul respectiv și ajungem să fim mai nefericiți decât dacă am normaliza momentele mai puțin bune. Și să zicem că și asta ar fi relativ acceptabil, doar că ceea ce facem mai departe este să ne străduim din răsputeri să îi facem pe copiii noștri FERICIȚI. Tot timpul fericiți. 

Pe când era fiica mea mică, am citit șocată cum o mamă își ducea în brațe, în mașină, până în Grecia, copilul. Pentru că plângea. Nu m-am prins atunci prea clar, între timp eu am învățat multe, știu că durerea ei era mare atunci când își auzea copilul plângând. Dar plânsul e natural, e firesc, spune ceva, vorbește despre ceva, ajută inclusiv la autoreglarea emoțională a copilului. Dacă ești acolo și îl conții și știe că o să se descarce și că o să fie mai bine și că pentru unele lucruri nu avem alternativă – cum este, după părerea mea, statul în scaunul de mașină – atunci la un moment dat se va opri. Sigur că nu spune nimeni să îi lăsăm să plângă singuri, neprotejați, speriați, dar plânsul nu e doar asta. Pentru că ei cresc și se obișnuiesc crezând că nu e bine să simtă frustrare sau tristețe și când o simt devine catastrofic, nu știu ce să facă, cum să rezolve asta. 

Poate de undeva de aici vine și această dorință – a noastră, în principal – ca ei să aibă doar note mari la școală, ca să fie fericiți și mulțumiți. Poate de aceea îi lăsăm mai mult sau prea mult sau în capătul celălalt al extremei, deloc pe tablete sau telefoane. Pentru că pe de o parte nu suportăm noi să fie ei supărați, pe de alta nu le dăm deloc sperând că vor fi mai fericiți fără. Nu e neapărat așa și de fapt cred că am scris textul acesta azi pentru că cred că e nevoie să normalizăm un pic de frustrare, o limită, să înțelegem că sunt firești și că deși ni se arată doar frumusețea din lume, lumea nu e doar frumoasă și nici doar război. 

Ne-am obșinuit să ne uităm doar prin lentile albe sau negre. Bucureștiul, ca să rămânem în tematică, e ori urât, ori extatic frumos. Nu e nici nici sau e și, și. Așa e și viața.

Nota B365.ro – Tot Maria, mai jos:

• De ce încălzirea globală e, de fapt, o veste bună pentru locuitorii din București
• Ce faci în Grecia când plouă (și sigur nu o să faci în București)
• O posibilă explicație a invaziei de bețe galbene (zise și «stâlpișori») din centrul Bucureștiului