Retailerul de modă Primark anunță că primul său magazin din România va fi inaugurat în București pe 15 decembrie, în ParkLake mall, iar magazinul va fi deschis începând cu ora 10.00. Magazinul Primark din ParkLake București se va întinde pe o suprafață de 3.735 mp, care va fi împărțită pe două etaje.
Reprezentanții retailerului se declară pregătiți pentru clienții din București, dar nu numai:
Magazinul este aproape gata, așa că suntem foarte încântați să ne deschidem porțile luna viitoare și să îi cunoaștem pe noii noștri clienți din România. (…) Suntem încântați că noul nostru magazin se va deschide înainte de sezonul de sărbători, oferindu-le clienților ocazia de a profita de oferta noastră uimitoare înainte de Crăciun.
Cel de-al doilea magazin Primark va fi deschis la anul, în 2023, în AFI Cotroceni.
Prin inaugurarea din decembrie a magazinului de la ParkLake, Primark intră pe cea de-a 15-a piață, parte din planurile sale de extindere în Europa Centrală și de Est.
Noul magazin va crea 290 de locuri de muncă în București, iar, în acest moment, sunt încă disponibile mai multe joburi jumătate sau normă întreagă sunt încă disponibile. E vorba de joburi cum ar fi asistent retail la Primark, dar și de posturi de conducere. Dacă te interesează, găsești AICI mai multe detelii.
Cu unele dintre cele mai mici prețuri din așa-numita zonă „fast-fashion”, Primark este o primă alegere pentru mulți europeni și americani care vânează piese la modă la un preț redus.
Așadar, Primark este un retailer la preț mic, care oferă o gamă largă de produse – articole pentru casă, îmbrăcăminte pentru femei și bărbați, pentru copii, articole de frumusețe și îngrijire, accesorii.
Retailerul este considerat un brand fast-fashion, cu concurenți precum H&M și Zara.
Primul magazin Primark și-a deschis porțile în Dublin, în 1969. Cel mai mare magazin al lor, care se întinde pe cinci etaje, este Birmingham, în Marea Britanie
Când Primark și-a deschis ceea ce avea să devină magazinul său emblematic de pe Oxford Street din Londra, peste un milion de produse au fost vândute în doar primele 10 zile.