E frumos și la Sectorul 5: nepotul lui Piedone, Iulian Cârlogea, reținut într-un dosar de corupție

07 feb. 2026
500 afișări
E frumos și la Sectorul 5: nepotul lui Piedone, Iulian Cârlogea, reținut într-un dosar de corupție
E frumos și la Sectorul 5: nepotul lui Piedone, Iulian Cârlogea, reținut într-un dosar de corupție | Sursa foto: Iulian Constantin Cârlogea/Facebook

Iulian Cârlogea, nepotul lui Cristian Popescu Piedone și administratoru public al Sectorului a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie dus în fața judecâtorilor. Alături de el au fost săltați și Robert Bașca, arhitect-șef al Sectorului 5, precum și Florin Cioran, director general adjunct la Poliția Locală Sector 5. Cei trei sunt implicați într-un dosar de corupție legat de recepția ilegală a unui imobil.

Cu ce acuzații se confruntă Iulian Cârlogea, nepotul lui Piedone

Fiecare s-a descurcat cum a putut, potrivit acuzațiilor care li se aduc. Arhitectul este suspectat de trafic de influență, administratorul de complicitate la trafic de influență, în timp ce polițistul este acuzat de luare de mită în formă continuată și instigare la fals intelectual. Anchetatorii spun că nepotul lui Piedone ar fi făcut presiuni asupra Poliției Locale pentru a urgenta recepția unui imobil. Nepotul fostului șef ANPC nu a putut fi contactat de jurnaliștii de la HotNews.

În acest sens, inculpatul Chioran Florin ar fi emis și semnat documentele privind recepția și valoarea finală a lucrărilor, ar fi repartizat lucrarea către polițiștii locali din subordine, iar, după constatarea unor nereguli la controlul din 13.01.2026, ar fi redistribuit-o către inculpatul Olaru Cătălin, șeful Serviciului Disciplina în Construcții, care ar fi semnat procesul-verbal de recepție fără a verifica nemijlocit construcția și fără a consemna neregulile constatate, a transmis DNA prin intermediul unui comunicat de presă.

În același dosar este implicat și un om de afaceri care se află deja la închisoare.

Din suma primită, inculpatul A.R.A. ar fi promis inculpatului Bașca Robert Mihai suma de 30.000 de euro, din care ar fi remis efectiv 15.000 de euro, după primirea primei tranșe, pentru sprijinul acordat în vederea efectuării și admiterii recepției la terminarea lucrărilor, diferența de 15.000 de euro urmând să fie remisă ulterior, după emiterea certificatului de atestare a edificării construcției, se arată în dosar.

Anchetatorii caută probe cu privire la acest dosar și la Primăria Sectorului 5, condusă de Vlad Popescu Piedone. De asemenea, și alte persoane ar putea fi vizate

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies