Mai multe zone din Europa se confruntă cu problema ploșnițelor, iar un număr mare de infestări s-a înregistrat și la noi în țară. În București, de exemplu, Primăria Capitalei a primit un număr mare de sesizări anul trecut cu privire la infestarea cu aceste insecte, potrivit Digi24.ro.
Dacă credeți că în locuința dumneavoastră s-au strecurat ploșnițe, în rândurile următoare vă vom spune cum pot fi identificate și locurile în care se ascund.
De la început trebuie menționat faptul că există mai multe tipuri de ploșnițe, însă „vedetele” sunt cele de pat. Celelalte sunt, după cum urmează:
Ploșnițele de pat pot fi identificate destul de ușor. Cele care au ajuns la maturitate au o lungime de aproximativ 4-5 mm și, practic, seamănă cu o sămânță de măr. Acestea nu au aripi și nu zboară. Au culoarea maro-roșcat, iar abdomenul se închide la culoare pe măsură ce digeră sângele extras, potrivit pestcontrol-bucuresti.ro.
Ele se hrănesc cu sângele cald al animalelor și al oamenilor. Nimfele sunt transparente sau au o culoare gălbuie și o lungime de 1-4 mm. Aceste insecte au două antene și șase picioare. Pentru a se ascunde, ploșnițele își pot găsi un loc până la 7 metri distanță, însă, de obicei, nu se îndepărtează mai mult de 1-2 m de gazdă.
Bucureștenii care se confruntă cu o invazie de ploșnițe în locuință și nu știu acest lucru își pot da seama după ciupiturile care apar dimineața pe corp, având în vedere că aceste insecte se hrănesc și ies din ascunzișuri de cele mai multe ori noaptea. Totodată, pot fi confundate foarte ușor cu ciupiturile de țânțari sau purici, iar reacțiile diferă de la om la om, fiind mai ușoare sau mai severe.
Ploșnițele preferă zonele întunecate și liniștite din apropierea gazdei. Se ascund în locurile greu accesibile și în colțurile mobilei, a saltelei sau a patului, în țesăturile hainelor, în cărți vechi, în parchet etc.
Aceste insecte sunt atrase de dioxidul de carbon și de căldura pe care o emit oamenii. De cele mai multe ori pot fi observate noaptea, în lipsa luminii, mai ales dacă nu trăiesc în grupuri.
Ploșnițele se pot răspândi ușor și le putem transporta din diferite locuri, chiar în casele noastre, precum:
Persoanele care călătoresc sunt sfătuite să verifice cu atenție saltelele și lenjeria de pat pentru a nu se confrunta cu ploșnițele.
Pentru că sunt foarte mici, ele se pot ascunde în diferite locuri, cum ar fi:
Preferă să rămână în grupuri, iar acolo unde există o infestare serioasă se resimte și un miros dulce și neplăcut. Acolo unde acestea se ascund mai pot apărea și anumite pete mici negre-roșiatice.
Femela ploșniță poate depune între 200 și 500 de ouă în timpul vieții sale și 10-50 de ouă la un moment dat.
Nimfele ies din ouă după 6-17 zile, iar adulții pot supraviețui până la un an de zile fără să se hrănească.
Pe rețelele de socializare, bucureștenii și nu numai au creat grupuri în care aceste insecte sunt subiectul principal. Cei care se confruntă sau s-au confruntat cu ploșnițele și-au povestit experința neplăcută încercând să scape de ele.
Multe persoane au spus că au fost nevoite să arunce toată mobila din casă și să schimbe parchetul pentru a nu mai avea de a face cu acestea. Alți oameni au apelat la firme de dezinsecție și, după câteva luni, au reușit să scape de ploșnițe.
Totodată, ploșnițele nu rezistă la temperaturi mai mari de 50 de grade și mai mici de aproximativ -20 de grade.
Te-ar mai putea interesa și: