După ce i-a ars atelierul cu toată munca, artista Anca Coller a transformat ruina în operă de artă. Intră în cea mai neconvențională galerie de artă din București: îți ia ochii

Proiectul Celula de Artă a început în anul 2017, la inițiativa lui Daniel Loagar și a lui Andrei Cornea, cu sprijinul hub-ului cultural Casa Carol 53 din București, în curtea căruia se află. “Ne-am dorit o galerie de artă neconvențională, îndreptată spre promovarea și expunerea artiștilor emergenți, curajoși și experimentaliști, indiferent de cum le arată CV-ul. Ne-am dorit o galerie de artă care să democratizeze accesul la artă, care să permită accesul la obiectul sau actul artistic tuturor, indiferent de vârstă, afinități sau studii”. Instalația Ancăi Coller, "Cenușa Memorie” va putea fi văzută până pe 31 octombrie, 2021. Mai jos interviu exclusiv cu artiștii Anca Coller și Daniel Loagar.

Echipa inițială a “Celulei de Artă” fost formată din Daniel Loagar și Andrei Cornea (membrii fondatori ai Atelierului Wood Be Nice) cărora li s-a alăturat în scurtă vreme Andreea Toma (artist muralist). Atelierul Wood Be Nice are în prezent 11 ani de activitate în domeniul cultural, iar cel mai cunoscut proiect al lor este NeoNlitic – aflat acum la cea de-a treia ediție.

Poți vedea 30 de lucrări de mixed media, instalații luminoase, sculpturi din lemn, rășină, metal, obiecte din ceramică

NeoNlitic este un proiect artistic ce și-a propus să reinterpreteze cu mijloace și materiale moderne moștenirea culturală a perioadei neolitice, în prima fază a esteticii culturii Cucuteni și a culturii Hamangia, iar în prezent, a culturilor Vinca, Starcevo-Cris și Sesklo. NeoNlitic 3.0 (ediția în desfășurare) este realizat cu participarea unor artiști din România, Serbia și Grecia care au răspuns la call for artists și au fost selectați. Rezultatul: peste 30 de lucrări de mixed media, instalații luminoase, sculpturi din lemn, rășină, metal, picturi, obiecte din ceramică și material textil, animație și video mapping create de cei 23 artiști participanți. Proiectul va fi expus în Serbia, România și Grecia anul acesta. Vernisajul din România va avea loc pe 23 octombrie, la Casa Artelor din Timișoara. În prezent, echipa este formată din Daniel Loagar, pe partea de planificare și organizare, Anca Spiridon, în rolul de PR cultural, Bogdan Baractaru, foto-video și graphic design, Cristina Elena Florea, social media și Cora Manole, editor.

„Artiștii care expun în Celula de Artă trebuie să își conceapă lucrările astfel încât să încapă într-o ..celulă”

B365: De ce “Celulă”?

Daniel Loagar: „Celulă = Element constitutiv fundamental al organismelor vii. Celulă = Spațiu limitativ. Fiecare dintre aceste definiții se aplică. Dacă ne referim la celulă ca la unitatea de bază în alcătuirea unui organism viu, atunci numele galeriei comunică dorința noastră de a fi parte vie din arta contemporană, de a cunoaște și sprijini artiști interesanți, aflați la început de drum, cu un conținut „viu” și „real”. Cât despre limitele fizice ale unei celule, le putem interpreta, bineînțeles, în sensul unei privări de libertate dar și al unei provocări. In termeni cât se poate de concreți, constrângerile fizice reprezintă o provocare pentru artiștii care expun în Celula de Artă, întrucât ei trebuie să își conceapă lucrările astfel încât să încapă și să se integreze în spațiul limitativ al galeriei”.

„Toată munca Ancăi din ultimii zece ani a ars și s-a transformat în resturi carbonizate și cenușă”

B365: Cum este concepută „instalația imersiva”?

Daniel Loagar: „Instalația Ancăi Coller, „Cenușa Memorie”, a fost vernisată pe 15 octombrie și va putea fi vizitată până pe 31 octombrie. Este imersivă, de mari dimensiuni, un loc în care spectatorul poate să pătrundă. Proiectul s-a născut dintr-un incident traumatic, din cel mai teribil coșmar al unui artist: toată munca Ancăi din ultimii zece ani a ars și s-a transformat în resturi carbonizate și cenușă, elementele constitutive ale acestei expoziții. Două proiecții video vin în completarea acestui demers: un film realizat în interiorul atelierului incendiat, cu Anca dezgropând din cenușă rămășițele carbonizate ale operelor sale, și un time-lapse al ultimilor zece ani din atelierul Ancăi, înainte de a fi distrus de foc”.

“Vei rezona cu ideea de transformare, de vulnerabilitate, de lipsă a controlului absolut”

Anca Coller: “Vei pătrunde într-un spațiu populat cu obiecte incinerate și, mai ales, fragmente ale acestora. Este ca un altar preistoric în care a supraviețuit, în special, ceramica, modelajul în teracotă și mici fragmente din alte lucruri. Fiecare părticică a expoziției este o mărturie a transformării, o deviație de la identitatea inițială către una nouă, rediscutată prin artă. Vom descoperi multe nuanțe de negru și de cenușiu, o dominantă vizuală gravă și grea. Vei rezona cu ideea de transformare, de vulnerabilitate, de lipsă a controlului absolut și de acceptare a faptului că ne aflăm, din când în când, la pupitru sau pe scenă, iar alteori devenim simpli spectatori. Important este să primim ceea ce vine către noi ca experiență și înțelegere. Pe lângă obiecte, vei vedea și proiecții video, va exista sunet, vom fi în mijlocul lucrurilor și vom încerca să le simțim, fiecare în felul său”.

“Anca a practicat un fel de arheologie asupra propriei opere, săpând în cenușă pentru a găsi urme”

B365: Cum poate fi transformat un incendiu în opera de artă și de ce?

Daniel Loagar: “Expoziția pe care o propune Anca Coller este o metaforă pentru drumul purificator și inițiatic pe care artistul alege să meargă, obligând privitorul să experimenteze catharsisul creației. De asemenea are legătură și cu acceptarea și desprinderea de actul de a deține propriile lucrări, concentrându-se către funcția artei ca act de conștientizare a sensului lucrurilor, a ființării, indiferent de materializarea acesteia. Anca a practicat un fel de arheologie asupra propriei opere, săpând în cenușă pentru a găsi urme care au mai rămas din ceea ce a creat / însem­nat / crezut. Cenușa și resturile carbonizate, care sunt elementele constituente ale instalației, te pot duce cu gândul la citatul lui Antoine Lavoisier despre natură: „Nimic nu se pierde, totul se transformă.“

“Revolta a fost, este și va fi un vector al schimbării – un motor fără de care evoluția nu poate funcționa”

B365: De ce avem nevoie de revoltă în 2021? Dar de speranța și acceptare?

Daniel Loagar: “Am avut, avem și vom avea nevoie de revoltă, indiferent de an sau de perioada istorică pe care o parcurgem. Revolta a fost, este și va fi un vector al schimbării – un motor fără de care evoluția nu poate funcționa. Speranța este indispensabilă, mai ales în contextul unor evenimente traumatice, al continuării luptei pentru afirmare, expresie și evoluție personală. Procesul de acceptare și îmbrățișare a realității cu tot ce aduce ea, în acest caz, este singura modalitate de depășire a unei traume de genul acesta”.

“Pentru mine speranța și acceptarea sunt constructive, mă pot ajuta să continui drumul care aparent se blocase”

Anca Coller: “Nu știu dacă avem nevoie de revoltă în 2021… Este generalizat și sună chiar ușor înfricoșător. De revoltă avem nevoie fiecare în parte atunci când trebuie să amendăm comportamente sau situații care duc către blocaje, lucruri nedrepte, lenevie… fiecare are propriile sale revolte. Desigur, acest context pandemic a răscolit mult omenirea și vocile în jur devin mult mai puțin nuanțate, mai puțin tolerante, totul e mai abrupt, mai agresiv. De speranță și acceptare da, avem nevoie, dar și aici trebuie nuanțat. Nu putem defila cu aceste stindarde ale binelui, fără a le adapta la fiecare individ în parte. Pentru fiecare speranța arată diferit, la fel și granițele acceptării și nivelul efortului depus”. 

Anca Coller: “Pentru mine speranța și acceptarea sunt constructive, mă pot ajută să continui fix drumul care aparent se blocase. Probabil a fost și o ambiție de a nu mă lăsă doborâtă de acest incident traumatizant și revoltător – iată. Acceptarea și aprofundarea sunt un bun antidot pentru revoltă incipientă și canalizarea energiilor către un scop pozitiv”.

“Arta m-a ajutat și în trecut în momente foarte grele ca formă de terapie”

B365: Cum poate fi transformat un incendiu în opera de artă și de ce?

Anca Coller: “Orice poate fi transformat în operă de artă. Practic un artist este artist non stop, e ca un program care rulează în background și la anumiți stimuli se aprind beculețele. De ce am ales să fac acest proiect? Am mai multe motivații. Prima ar fi să găsesc o cale mai ușoară de a traversa această traumă majoră. Arta m-a ajutat și în trecut în momente foarte grele, ca formă de terapie. Un alt motiv este acela că vreau să împărtășesc această experiență cu ceilalți. Este ca o meditație profundă, o curățare puternică, care pornește din materie și traversează toate registrele sufletești. Nu poți să nu te gândești la sensul lucrurilor, al acumulărilor, al deșertăciunii tuturor văzutelor și nevăzutelor, al efemerului în formele sale sublime sau abjecte. Toți suntem legați la acest filon”.

“Lucrul cu obiecte și fragmente, texturi, elemente reasamblate către noi sensuri expresive e o tehnică pe care o folosesc demult”

Anca Coller: “Eu prezint un caz exacerbat unde lucrurile devin mai evidente, dar fiecare ne întâlnim zilnic cu doze mai puțin toxice făcute din aceleași ingrediente…. Nu ultimul motiv ar fi frumusețea obiectelor care au supraviețuit. Sunt imagini dureroase, uneori greu de suportat, dar care fascinează și sunt frumoase, din punct de vedere estetic. Nu putem ignora varietatea de texturi și nuanțe, deformările, toate metamorfozele neașteptate duse mult mai departe decât am reuși dacă am face asta intenționat. Este un spectacol al vieții cu o scenografie și un parcurs pe care le semnez. Lucrul cu obiecte și fragmente, texturi, elemente reasamblate către noi sensuri expresive e o tehnică pe care o folosesc demult. Am avut la îndemână o paletă incredibilă de expresivități și, cum am fost lăsată cu practic zero alte resurse profesionale, am ales să continui munca mea cu ceea ce am, nu să plâng excesiv după ceea ce a dispărut. Este un alt fel de doliu… unul constructiv”.

„Probabil ne vei spune de la obraz că suntem cam obraznici. Ne-am bucura”

În ultimii patru ani, Celula de Artă a avut peste 80 de expoziții, performance-uri, live-paintings și concerte live. Au expus atât artiști cu state vechi în domeniul artistic, cât și studenți sau proaspăt absolvenți ai facultăților de artă. Duceți-vă să vedeți ce fac, cum fac și ce vor să transmită, e meritul și șansa lor. E loc pentru noi toți într-o singură Celulă. O găsiți pe Bulevardul Carol din București, chiar lângă intrarea în Casa Carol 53. „Celula e un paradox. Probabil vei fi un pic înghesuit. Probabil ne vei spune de la obraz că suntem cam obraznici. Ne-am bucura. Marile experiențe se trăiesc în zona de disconfort”, din manifestul „Celulei de Artă”.