ESENTIALȘTIRI

După 30 de ani de huiduieli la parada de 1 decembrie, pandemia liniștește România

Poate că eșți prea tânăr ca să-ti amintești sau prea bătrân că să mai ții minte. Prima zi națională de după anul 1989 a fost sărbătorită la 1 decembrie 1990, într-o zi mohorâtă și friguroasă ca asta de azi. Din anul 1866 și până în 1947, ziua națională a fost sărbătorită pe 10 mai. Între 1948-2010, pe 23 august - cu defilări, cu mici, bere și osanale ridicate tovarășilor, iar între 1990-2000, la 1 decembrie, cu ciolan, fasole, huiduieli, înjurături și resentimente. Puterea  din 1990 nu a păstrat vechea zi națională, 10 mai pentru că se temea de reîntoarcerea Regelui în țară. Deputații din 90 au asociat 10 mai  cu Familia Regală, ceea ce nu este neapărat adevărat, pentru că 10 mai 1877 înseamnă în primul rând, ziua în care România și-a câștigat independența față de Imperiul Otoman, dar și sosirea Principelui Carol. Așa se întâmplă în toate țările lumii, ziua națională are semnificația eliberării. Numai la noi, e altfel, pentru că noi nu suntem orice fel de popor. Noi suntem poporul ales. Mai jos, cronologia spectacolelor cu huiduieli, de la 1 decembrie.

Am cam pășit cu stângul în viața noastră de tânăr stat ieșit din dictatură. Nomenclatura comunistă regrupată în Frontul Salvării Naționale și-a îndreptat artileria grea împotriva partidelor de opoziție, atacurile împotriva lui Corneliu Coposu, Ion Rațiu și Radu Câmpeanu făceau parte dintr-o strategie de acaparare a puterii totale.

1 decembrie 1990

Pe 1 decembrie 1990, la Alba Iulia, printre oficialii prezenți se aflau: Președintele României, Ion Iliescu, ministrul Apărării, Victor Atanasie Stănculescu, Președintele Senatului, Alexanadru Bîrlădeanu, președintele PNL, Radu Cîmpeanu, Președinte Partidului Social Democrat, Sergiu Cunescu, președintele Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat, Corneliu Coposu și reprezentantul Frontului Salvării Naționale, Claudiu Iordache.

De la aplauze prelungite pentru Ceaușescu, la huiduieli pentru Corneliu Coposu

Opoziția a fost huiduită și umilităîntr-un moment în care informațiile despre opoziție erau puține și dramatic distorsionate sau chiar măsluite, iar Iliescu și ai lui aveau tot interesul să-și consolideze puterea. Discursul lui Corneliu Coposu a fost întrerupt din minut în minut, fragmentat și disprețuit, ca pe stadion, în timp ce Ion Iliescu și Petre Roman zâmbeau și încercau să potolească agitatorii și activiștii de partid de la Vatra Românească. Scopul lor avea să fie atins: imaginea opoziției a fost distrusă.

Au urmat meciuri grele, tranșate de sărbători, că așa suntem noi, exact ca familiile disfuncționale care își dau în cap în special la aniversări și alte onomastice. Între anii 1990-1992 și 1992-1996 Președintele țării Ion Iliescu a fost contestat și huiduit la greu. Apoi, mingea a intrat în poarta adversă și Președintele Emil Constantinescu (1996-2000) a fost înjurat și demonizat, Țapul fiind nick-name-ul său.

Între 2000 și 2004 se întoarce Iliescu, mai fresh ca niciodată

Între 2000 și 2004, se întoarce tătuca Ion Iliescu mai fresh ca niciodată, mai vioi decât era în vremea studenției sale de la Moscova. Ce puteam să-i facem? Să-l înjurăm de mama focului și să așteptăm alte alegeri, cu răul cel mai mic. Pe cai mari se înființează în istoria noastră postdecembristă, tulbure și haotică, Traian Băsescu, cel care a avut între 2004 și 2014 două mandate, dar și două suspendări cu președinți interimari Nicolae Văcăroiu, în 2007 și Crin Antonescu în 2012, sper că nu le-ați uitat chipurile.

Fără scandal, parcă nu ar mai fi Ziua Națională. În 2018, Jandarmeria a primit înjurături la scenă deschisă

Fără scandal și huiduieli nu ar mai fi Ziua Națională, politica ne dezbină de 30 de ani. În anul 2018, mulți bucureșteni s-au întors cu spatele la jandarmii care defilau, au huiduit și au afișat pancarte pe care scria „Rușine Jandarmeriei”. Gestul oamenilor a fost o formă de protest față de manifestările de la 10 august 2018 cunoscute sub numele de „protestul diasporei”, atunci când forțele de ordine au intervenit cu o violență extremă ca să dispersese o manifestație legală și pașnică. Din 1990 și până atunci, România nu a mai cunoscut mișcări de stradă reprimate atît de violent.

Și ziua de 1 decembrie 2010 s-a lăsat cu scandal și panaramă. Președintele Traian Băsescu era plecat la Astana, la Summitul OSCE, așa că potrivit reglementărilor în vigoare, Mircea Geoană, Președintele Senatului trebuia să rămână Șef peste ceremonii. Cu zece minute înainte de începerea paradei militare, a venit surpriza mișelească: Mircea Geoană a primit vestea că premierul Emil Boc îi va ține locul lui Băsescu! Micuțul Boc a avut parte de toate onorurile, spre indignarea lui Geoană care a emis un comunicat prin care cerea să se facă urgent anchetă: „Președintele Senatului României vă solicită instituțiilor abilitate să investigheze care au fost cauzele și motivele care au stat la baza incidentului de la paradă militară din București”.

Investigația nici măcar nu a început, și peste toată zarva s-a întins Uitarea! Cărțile de istorie nu vor consemna momentul, puțini mai știu ce tărăboi a fost atunci, cu Boc huiduit la scenă deschisă și cu Geoană supărat ca un copil căruia oamenii răi i-au furat sandviciul în recreație.

„Jos Băsescu vs La mulți ani, România!”. Războiul plăcuțelor suedeze continuă

Anul 2013. Altă paradă de 1 decembrie, alte tensiuni și plăcute suedeze. Fanii premierului Victor Ponta și ai lui Crin Antonescu, președintele Senatului au strigat „Hoții, Jos Băsescu și Rușine, rușine, rușine să va fie” în timp ce votanții lui Traian Băsescu cântau „La mulți ani, România. Cine să trăiască? România să trăiască!”

  • În anul 2004, reținem huiduielile Alianței PNL-PD împotriva lui Adrian Năstase care candida din partea Uniunii PSD-PUR la funcția supremă în stat. Alianța PNL-PD strigă „România, trezește-te” și „hoții” iar ceilalți „Năstase președinte!”.
  • În anul 2009, în Piața Operei din Timișoara, consemnăm manifestanții anti PSD versus candidatul PSD la funcția supremă în stat, Mircea Geoană.

Pentru prima dată în istorie, în 2020, este liniște de 1 decembrie. Am avea și acum pe cine să înjurăm, am avea și de ce, dar o facem în liniște, acasă, sub mască.

Mai jos, discursul președintelui PNȚ-CD, Corneliu Coposu la Alba Iulia, de 1 decembrie 1990, unul dintre cele mai bune speach-uri politice din istoria recentă a României.

Discursul lui Corneliu Coposu, neîntrerupt de data asta

„Românii din Transilvania au trăit veacuri lungi şi grele, din puterea credinţei şi a conştiinţei în dreptul lor nepieritor de stăruinţe, despărţiţi între patru împărății. Dar n-au fost despărţiţi niciodată, în sufletul, în tradiţiile şi în limba lor. Puterea tradiţiei a ţinut aprinsă scânteia dragostei de neam şi încrederea în destinul românesc. Patrimoniul lor spiritual de supremă valoare a fost dorul de unire, pe care l-au strămutat într-o dreaptă biruinţă.

Peste toate neajunsurile şi suferinţele seculare, sufletul românesc neumilit şi neînfrânt a realizat la 1 Decembrie 1918 multrâvnita unitate naţională.

Drumul istoriei noastre a fost trudnic şi anevoios. De când trăim aici, din epoca de piatră, am cunoscut puţine zile senine. Înfrângerile nu ne-au ocolit. De multe ori s-au năruit ceruri peste noi. Ară plătit amarnice tributuri, dar am fost convinşi că un popor nu poate fi învins în lupta lui pentru libertate.

Discursul de la Alba Iulia al lui Corneliu Coposu, 1 decembrie 1990

Alba Iulia a trăit, după descălecarea lui Mihai, de la 1599, supliciul martirilor de la 1784, iar după epopeea lui Iancu de la 1848, Unirea cea Mare, pe care o sărbătorim astăzi.

Puterea născută din morminte s-a adăugat la puterea de viaţă şi la curajul celor care, înfruntând primejdiile au zidit o ţară ce nu mai poate fi dărâmată.

Stăpânirile şi domniile sunt vremelnice. Naţiunile vrednice, sunt eterne. Neamurile înaintează, peste oprelişți pe drumul destinului lor. Vrednicia în viaţa celor care sunt şi a celor care vor veni.

Datori suntem cu toții să închinăm un gând evlavios de aducere aminte, marilor artizani al Unirii în frunte cu Gheorghe Pop de Băseşti, Iuliu Maniu, Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voievod, Aurel Vlad, Octavian Goga, Teodor Mihaly, Valeriu Branişte, Ion Lupaş, Onisifor Ghibu, Iosif Jumanca, Ion Flueraş, Episcopul Cristea, Episcopul Iuliu Hossu, şi tuturor creatorilor de istorie. Să ne descoperim în faţa celor două drapele, care înfrăţite ne-au condus la victorie : al Partidului Naţional Român şl al Partidului Social-Democrat Român.

Să închinăm gratitudinea ţării, marilor făuritori ai României: Regele Ferdinand, Ionel Brătianu, Take Ionescu, Nicolae Filipescu, Nicolae Iorga, celor care au stat în fruntea obştei la Chișinău şi Cernăuţi.

Să purtăm în inimi gloria ostaşilor români, care şi-au semănat vieţile pe câmpiile Transilvaniei, în armata dezrobirii, dar şi în Oastea Voievodului Mihai, în legiunile lui Iancu, în cetele lui Gelu şi Menumorut.

Să acoperim cu tricolor icoanele desprinse din catapeteasma cucernică a calvarului românesc, imaginea bătrânilor arhierei cae au izvodit Supplex Libellus Valachorum, Episcopului Inochentie Micu, memorandiştilor în frunte cu Dr. Ioan Raţiu, Iuliu Coroianu, Vasile Lucaci, luptătorilor din diete, să cinstim pe toţi cei care au slujit pretutindeni idealurile Unirii, au apărat cauza poporului, au ostenit pentru libertate şi democraţie. Să luptăm pentru libertate şi împotriva tuturor formelor totalitare !

Memoria trecutului nostru ne aminteşte de cuvintele din urmă şoptite de Horia, sub striviturile roții : „Mor pentru Naţiune !”. Şi printre uralele nesfârșite care au cutremurat Cetatea răzbate legământul lui Iuliu Maniu, cel mort în temniţele comuniste: „Noi vrem să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor şi a tuturor cetăţenilor. Să jurăm credinţă naţiunii şi civilizaţiei umane”. În greutăţile abătute peste noi efortul românesc demn ne poate mântui de neputinţă”.

La mulți ani, România!


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button