Dumitru Mociorniță, industriașul care a clădit un imperiu în București și a refuzat să locuiască în „casa cu lei la ușă” a lui Enescu. O poveste cu final neașteptat | Partea I

În perioada interbelică, în România și mai ales în București, a apărut o nouă categorie socială: marii industriași. Aceștia, deși erau doar câțiva la număr, prin ambiție, tenacitate și viziune au afectat destinul a zeci, poate sute de mii de cetățeni și au contribuit serios la aportul economic al țării. Astăzi o să vorbim despre Dumitru Mociorniță, unul dintre cei mai de succes afaceriști din istoria României, care a dus o viață ce bate filmul – de la fiu desculț de țăran, la stăpânul unui imperiu, murind în cele din urmă sărac, într-o mansardă, hăituit de comuniști.

Când spui Dumitru Mociorniță, spui unul dintre cele mai mari nume din istoria industriei românești, spui un destin demn de Hollywood, spui povestea unui fiu de țăran care mergea desculț la școală și care a ajuns să clădească un imperiu. Născut la 5 august 1885 în comuna Țintea-Băicoi din județul Prahova, Dumitru a fost crescut într-o familie modestă, părinții săi fiind țărani muncitori, dar cu neajunsuri. La acea vreme, învățământul primar era obligatoriu și gratuit, astfel că și Dumitru și frații săi au fost trimiși la școală de mici.

Copilăria și tinerețea lui Dumitru Mociorniță

Una dintre cele mai răspândite povești legate de copilăria lui Dumitru Mociorniță este una care pare prevestitoare pentru parcursul său antreprenorial. Se spune că părinții săi erau atât de săraci încât era trimis la școală desculț, și era pus de învățătorul din sat să stea în ultima bancă, pentru ca restul copiilor să nu vadă că nu are nimic de încălțat, potrivit Adevărul.

După ce a terminat ciclul primar, Dumitru a continuat studiile, lucru care era extrem de rar la acea vreme, dovadă fiind faptul că doar în jur de 1 din 5 români știau să scrie și să citească la finalul secolului XIX-lea. Din clasa a V-a până în clasa a VIII-a, adolescentul a locuit în gazdă la Ploiești, unde a urmat cursurile liceului „Sfinții Petru și Pavel”. La scurt timp după aceea, Dumitru Mociorniță a venit în București, unde a studiat la liceul Economic „Kretzulescu”.

Provenind dintr-o familie fără posibilități, Mociorniță a fost nevoit să își câștige traiul singur începând din liceu, reușind să se întrețină din meditațiile la limba franceză și germană pe care le ținea. Nu a durat mult până s-a remarcat cu ajutorul rezultatelor sale, primind din partea lui Ion I.C Brătianu o bursă de studii la Școala Superioară de Comerț din București.

Realizările sale educaționale erau departe de a se încheia. Mociorniță a făcut cinste bursei pe care a primit-o, absolvind „Magna cum Laude”. La scurt timp a primit din partea marii École Supérieure de Commerce de Paris et d’Industrie o bursă de studii, pe care a acceptat-o, mutându-se la Paris, loc unde s-a pregătit pentru viața de antreprenor.

Mociorniță a lăsat Germania și Statele Unite pentru București

Cât timp a fost în străinătate la studii, Dumitru Mociorniță a avut stagii de practică în mari ateliere textile din Franța, în fabrici chimice din Germania sau în fabrici unde se produceau mașinării în Anglia, mai pe scurt, în cam cele mai dezvoltate țări de pe continent din punct de vedere industrial. De acolo, Mociorniță a învățat cum funcționează diferite ramuri industriale, și a dobândit inspirația și viziunea pentru ceea ce avea să facă în țară: acesta a avut ca inspirațiile imperiile ridicate de Henry Ford în Statele Unite și de Friedrich Krupp în Germania.

Aici începe partea cu adevărat intensă a destinului demn de film a industriașului Mociorniță. După ce își încheie studiile în Franța, acesta lucrează o perioadă ca reprezentant comercial al unei firme specializată în produse chimice, în Hamburg. Deși avea pe masă o carieră asigurată în Germania și oferte extrem de bănoase venite din Statele Unite ale Americii, Dumitru Mociorniță se întoarce în România.

În România, înainte să își deschidă propria afacere, Mociorniță a fost om de bază în compania de tăbăcărie a lui Nicola Prodanof, care avea monopol înainte de Primul Război Mondial la noi în țară. Totul avea să fie curmat de venirea Marelui Război, Mociorniță fiind luat pe frontul din Moldova, eforturile sale fiind încununate cu medalii.

Momentul de inspirație din care s-a născut un imperiu

Experiența pe front a fost groaznică, demnă de cele mai negre coșmaruri, totuși, orice rău are și-un strop de bine. Situația de pe front a fost „scânteia” de care a avut nevoie Dumitru Mociorniță pentru a-și porni afacerea.

Cât timp s-a aflat în tranșee a observat un lucru extrem de important: Armata Română era extrem de prost dotată. Ținând cont că el era pregătit în zona prelucrării pieilor, ar fi putut el să încalțe soldații, să producă genți și ghiozdane sau șei pentru cai.

După război, Mociorniță ia împrumut de la stat 30 de milioane de lei pentru a cumpăra două hectare de teren pe strada Ion Minulescu (pe atunci strada Apele Minerale) și pentru a-și ridica fabrica în anul 1925.

La fel ca Nicolae Malaxa, un alt mare antreprenor român, Mociorniță a cumpărat în rate cele mai performante mașinării de la acea vreme direct de la producătorii din Germania și Marea Britanie, urmând să plătească prețul acestora pe măsură ce începe să producă și să vândă. Afacerea a mers extraordinar de bine încă de la început, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care citiți acum aceste rânduri. Fabrica sa era cel mai mare producător de încălțăminte din România, fiind înregistrată la Registrului Comerțului drept „Fabrica de Pielărie și Încălțăminte D. Mociorniță”, de asemenea, avea înregistrată și marca de comerț „Omega”.

Ca în cazul oricărei afaceri înfloritoare din perioada interbelică, reclamele fabricii lui Mociorniță erau arhiprezente în publicațiile vremii. Iată unul dintre textele folosite, de exemplu:

„Toată încălţămintea este cusută solid cu maşinile americane Good Year. Talpa este impermeabilă, higienică, nu arde piciorul, nu pătează ciorapul, fiind tăbăcită prin sistem lent. Depozit propriu de vânzare, cu preţuri mai eftine ca oriunde!“.

Dumitru Mociorniță, industriașul care a refuzat casa lui George Enescu

Anii treceau, afacerea mergea, banii se adunau. În ciuda acestui fapt, Mociorniță nu a dus un trai luxos, plin de aroganțe sau de distracții. Desigur, a dus un trai bun, dar fără excese, fapt care s-a remarcat în momentul în care și-a cumpărat casa, și a avut de ales între două opțiuni: Casa lui George Enescu de pe Calea Victoriei sau o casă de pe Strada Paris. Desigur, ambele locuințe sunt departe de a fi modeste, dar casa lui Enescu este literalmente un palat cu lei la poartă, mult mai impunătoare decât casa de pe Strada Paris, pe care Mociorniță a ales-o.

Explicația sa a fost una pe cât de simplă, pe-atât de complicată pentru unele persoane: „Cum pot eu, băiat de ţăran, de la Băicoi, să stau într-o casă cu lei la uşă şi atâta somptuozitate? Sunt bogat doar prin prisma generaţiei şi ar fi ruşinos să afişez atâta opulenţă.”

De altfel, trei sferturi din profitul obținut de afacerea sa era reinvestit, pentru a extinde și moderniza constant afacerea. Ca fapt divers, acesta a plătit aparatura și împrumutul pentru teren înapoi după doar șase ani de la deschidere. „Omega” avea în București trei magazine (pe Mihai Bravu, pe Griviței și pe Carol, trei dintre cele mai importante artere ale orașului), și mai multe în restul țării: Târgoviște, Ploiești, Tecuci, Câmpulung, Roman, Craiova, Galați, Buzău, Brașov și Cluj. În 1938, afacerea lui Mociorniță ajunsese la un capital de 200 de milioane de lei, chiar înainte de startul celui de-al Doilea Război Mondial. Deși tragic, războiul a fost benefic pentru afacerea lui Dumitru Mociorința, care a fost furnizorul principal al Armatei Române.

Angajații erau tratați occidental, după modelul marilor companii

Dumitru Mociorniță, la fel ca Dumitru Marinescu Bragadiru sau ca Nicolae Malaxa, a luat modelul marilor afaceri din occident, care urmăreau să respecte și să ofere condiții bune muncitorilor, nu să-i exploateze la maximum. Astfel, angajații luau masa la cantină, puteau să se cazeze în complexul fabricii, beneficiau de asigurare medicală și participau la instructaje conduse de specialiști aduși din străinătate.

Când vine vorba de contribuții către domeniul public, Mociorniță s-a făcut cunoscut grație donațiilor sale către spitale. Maternitatea Bucur, spitalul de dermato-venerologie „Scarlat Longhin” și Spitalul Filaret, institutul „Marius Nasta” de azi, sunt cele mai importante unități unde afaceristul a donat sume impresionante.

Revenim unde ne aflam în timp: Al Doilea Război Mondial bătea la ușă, fabrica lui Mociorniță se bucura de un succes nespus de mare… însă lucrurile aveau să devină negre și tragice în doar câțiva ani, pe care vi-i vom prezenta în partea a doua a acestui articol.

APASĂ AICI PENTRU A CITI PARTEA A DOUA A POVEȘTII LUI DUMITRU MOCIORNIȚĂ

CITEȘTE ȘI

Dacă tai ilegal un copac în București, te costă cam cât un pachet de țigări. Asta dacă plătești amenda în 15 zile. Și rămâne, deocamdată, așa

Trafic ALERT | Circulație infernală pe Bd. George Coșbuc. Martor: Se circulă pe un sens, alternativ. Pe Waze e raportat obstacol în drum, tramvaiele 23 și 32, deviate

De unde vedem eclipsa totală de Soare din 2024? Exact, din America de Nord