Drumul Radial 9 – Sud Expres, pas înainte: a fost desemnat câștigătorul pentru realizarea studiului de fezabilitate. Drumurile radiale vor face legătura între A0 și București

15 mart. 2023
418 Afișari
Drumul Radial 9 - Sud Expres, pas înainte: a fost desemnat câștigătorul pentru realizarea studiului de fezabilitate. Drumurile radiale vor face legătura între A0 și București
Drumul Radial 9 - Sud Expres, pas înainte: a fost desemnat câștigătorul pentru realizarea studiului de fezabilitate. Drumurile radiale vor face legătura între A0 și București | Sursă foto: Facebook-Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei a anunțat că a fost desemnat câștigătorul licitației privind realizarea studiului de fezabilitate pentru Drumul Radial 9 – Sud Expres.

Astfel că, studiul pentru cel mai lung dintre drumurile radiale ale Bucureștiului va fi realizat de către Asocierea DP Consult SA – Explan SRL – Geologic Site SRL.

Drumul Radial 9 – a fost ales câștigătorul licitației pentru studiul de fezabilitate

Nicușor Dan a transmis și care este valoarea ofertei făcută de câștigătorul licitației publice. Suma ce va fi plătită de către Primăria Municipiului București este de: 16.317.450 lei fără TVA.

Asocierea DP Consult SA – Explan SRL – Geologic Site SRL se va ocupa de realizarea:

  • Studiul de fezabilitate pentru Drumul Radial 9,
  • Elaborare Proiect pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire,
  • Obținerea Autorizației de Construire.

Drumul Radial 9 este cel mai lung dintre cele 10 drumuri expres pe care municipalitatea dorește să le realizeze. Acesta se întinde pe o distanță de 13.86 de kilometri și face legătura între:

  • Comuna Vidra (județul Ilfov),
  • Autostrada A0,
  • DNCB,
  • Bulevardul Metalurgiei/Gara Progresu.

Licitația pentru DR9 a fost lansată în luna septembrie a anului 2022 cu o valoare cuprinsă între 20-24 de milioane de lei.

Realizarea drumurilor radiale are scopul de a decongestiona traficul extrem de aglomerat din Capitală. Iată care sunt drumurile radiale ce vor fi realizate:

  • DR1 – Vest Expres. Va avea o lungime de 8.98 km,
  • DR2 – Autostrada A1,
  • DR3 – Giulești Expres. Va avea o lungime de 10.37 km,
  • DR4 – NordExpres. Va ave o lungime de 12.59 km,
  • DR5 – Pipera Expres. Va avem o lungime de 10.53.km,
  • DR6 – Afumaţi Expres. Va avea o lungime de 4.39 km,
  • DR7 – Est Expres. Va avea o lungime 6.10 km,
  • DR8 – Splai Expres. Va avea o lungime de 5.49 km,
  • DR9 – Sud Expres,
  • DR10 – Măgurele Expres. va avea o lungime de 9.62 km.

Cele 10 DR ce vor înconjura Capitala se vor întinde pe o distanță estimată de 96.11 km. Acestea vor trece printr-un total de 30 de localități și vor avea 33 de noduri rutiere (descărcări).

Valoarea investițiilor pentru realizarea acestui amplu proiect de infrastructură este estimată la 700 milioane de euro.

Drumurile radiale, înglobate în proiectul Drumuri Radiale – Orbital București, vor face legătura cu cele mai mari bulevarde radiale ale municipiului București și a DNCB cu A0, pe lângă conexiunile create între localități.

Cookies