Drum de piatră şi pământ din margine de București, transformat în drum expres. O zona aglomerată din Capitală va avea de câștigat

25 aug. 2021
968 Afișari
Drum de piatră şi pământ din margine de București, transformat în drum expres. O zona aglomerată din Capitală va avea de câștigat

Un vechi drum de piatră şi pământ, aflat la margine de București, prin Sectorul 6, urmează să fie transformat de primărie într-un drum expres pentru a decongestiona circulația în zonă. Un punct extrem de aglomerat din Capitală va fi decongestionat.

Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat în cursul ședinței de marţi, în unanimitate, indicatorii tehnico-economici pentru realizarea drumului expres Valea Largă. În prezent acesta este un drum de pământ și piatră. Drumul ar urma să lege Prelungirea Ghencea de Bulevardul Timişoara – zona Valea Cascadelor, o zonă extrem de aglomerată din București.

Ce spune primarul Ciucu privind acest nou drum express

Într-o postare recentă Facebook, primarul Ciprian Ciucu a explicat că drumul va prelua o parte din sarcina de pe Bd. Prelungirea Ghencea și o va descărca în Bd. Timişoara, lucru care „va degreva foarte mult” str. Valea Oltului.

„Drumul va conţine două benzi pe sens de 3,5 m, piste de biciclete pe ambele părţi cu 2 m pe sens, trotuare de 3 metri lăţime fiecare şi alveole pentru spaţiile verzi, proiectul este brici. Proiectul este la standarde de civilizaţie şi calitate a vieţii: trotuare largi, piste de biciclete, verdeaţă şi benzi generoase ca să aibă loc autobuzele. Este un proiect iniţiat de la zero”, a transmis Ciprian Ciucu care a adăugat că în zona respectivă se află în prezent un drum de pământ.

„Acolo e un câmp, nu e nimic, pe Valea Largă. E un drum de piatră şi de pământ, pe care noi îl vom face drum expres”, a spus primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Investiție de 57 de milioane de lei pentru drum, iar aproape 34 de milioane sunt doar exproprierile

Proiectul aprobat marți are o valoare totală de 57 milioane lei, cu TVA inclus. Totuși, 33,9 milioane lei sunt necesari doar pentru exproprierile din zonă, deoarece în prezent pe acolo trece doar un drum de pământ. Inedit este faptul că durata de realizarea a investiţiei este estimată la doar un an de zile.

Astfel, proiectul prevede o lungime a străzii de 1.495 ml, cu o suprafaţă a părţii carosabile de 25.235 mp, trotuare în suprafaţă de 8.758,64 mp, piste de biciclete de 5.980 mp și spaţiu verde în suprafaţă de 9.720 mp, situat între partea carosabilă şi pista de biciclete pe ambele sensuri, precum şi între pista de biciclete şi trotuar. De aici și exproprierile, deoarece drumul disponibil în prezent este mult mai strâmt.

Cum se împart cheltuielile pentru noul drum express

– obţinerea şi amenajarea terenului: 33,9 milioane lei;
– proiectare şi asistenţă tehnică: 993.000 lei;
– cheltuieli pentru investiţia de bază: 19,7 milioane lei.

„Aceste fenomene reclamă o intervenţie cât mai rapidă a Primăriei Sectorului 6 pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trafic din această zonă, atât prin construcţia unor noi artere de circulaţie, cât şi prin modernizarea celor existente.

Reabilitarea sistemului rutier de pe strada Valea Largă este primul proiect major care corespunde acestor imperative de dezvoltare urbană. Pentru realizarea proiectului de reabilitare sistem rutier al străzii Drumul Valea Largă au fost respectate prevederile PUZ Sector 6.

Lăţimile părţii carosabile şi a trotuarelor prevăzute în PUZ sunt mai mari decât cele existente în amplasament, motiv pentru care vor fi necesare măsuri de expropriere a suprafeţelor necesare”, arată proiectul.

Ce prevedere raportul de specialitate

Conform raportului de specialitate, acest drum express este necesar doarece aglomerația din Prelungirea Ghencea şi Valea Oltului creează dificultăţi șoferilor și oamenilor care locuiesc de-a lungul acestor artere. Mai mult, dezvoltările imobiliare din ultimii ani au făcut ca zonele Drumul Valea Doftanei – Cartierul ANL Brâncuşi – Drum Valea Cricovului – Drum Valea Furcii să crească în privința numărului de locuitor.

Primăria Capitalei trebuie să își de acordul

Tot ieri a fost adoptat şi un proiect de hotărâre prin care Sectorul 6 cere CGMB aprobarea declanşării procedurii de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării „Valea Largă”.

Cookies