Drame școlărești, rețete boierești și o călătoare STB cu un văr celebru și-un verdict dărâmător

13 iun. 2024
2909 afișări
Drame școlărești, rețete boierești și o călătoare STB cu un văr celebru și-un verdict dărâmător
Drame școlărești, rețete boierești și o călătoare STB cu un văr celebru și-un verdict dărâmător

Probabil că majoritatea bucureștenilor ar prefera să stea acasă, pe căldurile astea. Dar, cum ce-ți dorești și ce ești nevoit să faci sunt două lucruri care coincid foarte rar, oamenii continuă să umple mijloacele de transport ale STB. Când transpirând abundent, când zgribulindu-se de la aerul condiționat setat de șoferi pe temperaturi polare, își văd de drumuri. Și, mai ales, de povești.

 În autobuzul 484, doi puști de clasa a 7-a discută înflăcărat despre o situație pe care n-au mai întâlnit-o. Și pe care nici nu și-ar fi dorit s-o întâlnească:
– Cum, mă, să ne dea eseu despre profesor?!
– Eu cred că pe ea n-o suportă nimeni acasă și vrea să stoarcă
apreciere și complimentele de la noi! Și ne silește, practic, să facem asta, că altfel ne dă note proaste, nu?

Două pensionare așteaptă troleibuzul 69 la capăt de linie. Și, fiindcă șoferul e foarte ocupat să discute cu un coleg, călătoarele au vreme să abordeze o chestiune esențială: meniul zilnic pentru nepoți.
– Deci ziceț
i că-i place mult mușchiulețul de pui…
– Mușchiuleț DIN PIEPT de pui!
– Așa, așa… Și cum îl pregătiți?
Îl pun în foietaj. Și-l las să se rumenească, așa, culoarea cafea cu lapte. Mănâncă aia mică 5 odată! Știți cum miroase la mine în bucătărie? Că ei nu-i place să dea drumul la hotă, că-i bâzâie-n ureche!
– Fiica mea nu mă lasă să stau lângă ea câ
nd gătește! Așa era și soacră-mea! Și-i ziceam „Mamina, măcar să spăl vasele…” Nu voia. Ei, să fii sănătoasă! Vai, ce bine mi-ar prinde mie să m-ajute cineva la spălat!

Femeia, care ar putea să aibă, la fel de bine, 65 sau 80 de ani, poartă fustă până la genunchi. Are șosete negre, papuci înflorați, bluză neagră cu flori, iar pe cap, un soi de pălărie-coif făcută dintr-o glugă roz de halat de baie. Cară o sacoșă mare, inscripționată cu logo-ul unui hipermaket. Dar din ea se ițesc multe pungi mototolite din plastic, două sticle care par goale. Sunt multe lucruri care-ți spun că înăuntru nu-s cumpărături.
Se așază pe un scaun din tramvaiul 32, lângă o familie cu doi copii mici. Fetița plânge încontinuu și nimic nu e-n stare s-o liniștească. Nici măcar prăjiturile cu care o tot îmbie mama. Cu o voce moale și ton aproape cântat, femeia decide s-o „sperie”:
– Dacă
nu ești cuminte, îți iau toate prăjiturile! Și ciocolatele! Pe toate ți le mănânc! Le halpesc! Și conservele de pește! Toate bunătățile! Nu te mai las cu nimic!
Copila hohotește în continuare. Dezarmată, femeia nu-i mai spune decâ
t atât:
– Eu, câ
nd eram mică, așa, ca tine, eram cuminte!
Un pasager intervine, cu chef de glume:
– Mamaie, când erai mică erai cuminte ca cățeaua lu’ părinte!
Însuflețită de noua interacțiune, femeia se pune pe turuit:
– Eu sunt verișoară
primară cu Eugen Barbu, marele scriitor! Vărul meu a murit! A murit și Marga Barbu, soția lui.
La vârsta de 8 ani am făcut prima operă de artă! Da’ nu mă laud! Fiecare om e făcut de Dumnezeu! Și eu, și doamna care-a făcut prăjiturile alea. Și cea mai mare operă de artă e bunătatea oamenilor!

Mai multe Cronici STB, mai jos:

Cookies