ARHIVA B365

Dragnea: Căderea unui dig poate inunda o autostradă şi linia CFR Bucureşti-Constanţa

Avertismentul legat de o astfel de posibilitate a fost transmis de ministrul Administraţiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea, la Guvern.

„Avem o situaţie extrem de serioasă, unde cer tuturor instituţiilor şi celorlalte structuri o implicare rapidă, şi anume la digul de apărare a bălţii Ialomiţa. Începând de marţi, din dig s-au surpat aproape 8 metri, au mai rămas 10 metri din dig. Dacă Dunărea va creşte – se aşteaptă o viitură puternică – şi dacă acest dig se rupe, există riscul serios să se inunde Autostrada A2, pe segmentul Feteşti-Cernavodă, conductele de transport ale societăţii Conpet, două linii de înaltă tensiune care merg la centrala nucleară Cernavodă, precum şi calea ferată Bucureşti-Constanţa”, a spus Dragnea, citat de Mediafax.

El a arătat că este nevoie urgent de 3-4 barje cu câte 1.000-1.500 tone de piatră mare care să fie pusă la dig şi de planşee pe o lungime de cel puţin 150 metri, explicând că acesta este punctul cel mai vulnerabil.

Premierul s-a interesat dacă aceste materiale sunt disponibile, dar autorităţile implicate au răspuns că nu există încă barjele cu piatra de stâncă, dar că au fost deplasate utilaje şi a început dublarea digului în zona avariată, urmând să fie comandate şi barjele joi sau cel târziu vineri dimineaţa.

La rândul său, Dragnea a intervenit din nou şi i-a cerut prefectului judeţului Ialomiţa să trimite şi el personal în zonă, pentru ca digul să fie refăcut în maximum două zile.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button