CONTRIBUTORS

Dragi superiori ai noștri! Dragă Maria, Andreea și Lucian…

O domniță genul acela cuminte, cuminte, cel mai probabil cu o mamă foarte exigentă, cu facultate, care mănâncă tot din farfurie, nu fumează, nu bea, nu face sex în afara incintei tradiționale, votează USR, se prezintă în fața rețelei de socializare și ne vorbește solemn despre "țesătura socială" a neamului ăstuia ..al ei. Este paradigma românului corect, un mai vechi vis al nostru, al românilor. Domnița ne condamnă pe toți care suntem altfel decât ea la o condiție inferioară, a ratării definitive. Cioran, frate!

Nu-i așa că doamna zici că e fiica nelegitimă a lui Cioran!? Este că te simți ca în „Schimbarea la Față a României”!? Sau ca o lacrimă de sfânt în care curge contingența ființei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul consolidării prin credință, obsesia absolutului, viața ca expresie a exilului metafizic al omului!!? 

N-aș fi scris o întreagă epistolă dacă n-aș fi trecut pe-acolo, prin aceeași imagine, în aceeași zi de final de săptămână, în iresponsabilittatea mea de om vaccinat cu inima îndoită. Eu am simțit o gingașă bucurie a normalității. A faptului că glasurile cristaline ale oamenilor bucuroși se-aud din nou. Nu m-am simțit furat și înșelat de entropia normalității. Deși mă preocupă să scriu despre țara mea de vreo 30 de ani, nu m-am putut ridica la simțământul responsabilității absolute pe care doar înaltele idealuri ale sterilizării medicinale le poate atinge. 

Bunăoară, românca din imagine are o unică conștiință spirituală a existenței sale unice pe pământ. Orașul este doar al ei. Mai precis, al celor care sunt cuminți și au stat un an de zile în casă pentru virusul acesta să nu-i omoare pe ei, cei cu voința cea mai mare de a trăi. Sau cei cu frica în suflet. Am auzit de familii care n-au mai ieșit din casă nici până la cumpărături. Familii eroine, în opinia celor care cred că expresia acută sau cronică a tanatofobiei – frica de moarte- este o formă de eroism social. Nu. Nu e. Dacă că ți-e atât de frică încât ai ajuns în anxietatea ta la un nivel de agorafobie morală încât totți ceilalți sunt niște „hedoniști” de vină pentru spaima ta de moarte, probabil că ai o formă de patologie, nu o formă de superioritate morală în care tu, sanchi, îi protejezi pe ceilalți. 

Nu. Arată că ai nevoie rapidă de suport psihologic dacă, după un an de izolare, ajungi să injuri bucuria celor care sunt împreună (tu fiind lângă ei). Și-apoi toți iresponsabilii ăia trag pentru imunitatea ta de turmă. Sacrificându-se la rândul lor. Căci, nu-i așa, numai astfel vom ajunge să trăim liniștiți într-o bună zi. 

Ce nu a învățat femeia la școală, dincolo de empatie, este un lucru simplu pe care-l știm de la Aristotel incoace:  „Omul este o ființă mai socială decât orice albină și orice ființă gregară”- Politica

A te antura, a infuleca, a ieși în weekend pe soare fără aprobarea diriginților neamului mi-aduce aminte de pusul pe coji de nuci la colț, practică punitivă tradițională a cadrelor pe care nu le intrebai nimic dacă ieșeai din rând. 

Cea mai mare nostalgie a adultului este copilăria cu mulți copii și nici o responsabilitate. În cazul Mariei, nostalgia este de natura sindromului Stockholm: își aduce aminte numai de necesitatea cojilor de nuci.

Vorba aceluiași Emil Cioran: „Nu există decât o ratare: aceea de a nu mai fi copil”.

Maria vrea să fie doar părintele copiiilor ascultători. Deci, s-a ratat. E o chestie de vocație până la urmă: vocația denunțului celorlalți, unde, noi, românii, suntem campioni.

Acum să-l cităm și pe ministrul de Interne, Lucian Bode: „Masca este obligatorie, dar ne gândim dacă e în regulă să o porți în vârful muntelui sau când intri în mare.”

Când un stat se gândește la ce faci tu pe vârful muntelui și la ce faci tu pe fundul mării, iar tu chiar crezi că te piși fără să te știe nimeni, atunci ți-ai găsit nașul: Lucian Bode. Vorba unui filosof celebru: Oamenii sunt de două feluri: cei care cred că guvernul lucrează doar pentru binele cetățeanului și cei care nu cred treaba asta. Eu fac parte din a doua categorie. 

Și mai am o neîncredere, două: nu am încredere în proști decât dacă sunt mulți și se bucură împreună și nu am încredere în cei care fac dirigenție înjurând potopul sau poporul. Ăsta sunt.

Nota B365.ro: Liviu e ăsta de mai sus, dar neapărat și cu completările de mai jos:


Recomandarile noastre

Parteneri

Poti citi si:
Close
Back to top button