Dragi copii (mai ales loaze), vă rugăm să ne iertați! Suntem oameni mari, ușor proști cu coroniță

15 iun. 2022
2831 Afișari
Dragi copii (mai ales loaze), vă rugăm să ne iertați! Suntem oameni mari, ușor proști cu coroniță

De când vin în viețile noastre niște chestii de-astea grave și importante de felul „Pandemie”, „Război” și „Final de An Școlar”, internetul și influențării lui m-au învățat că oamenii se împart în oameni și suboameni, respectiv copii și subcopii.

Copiii sunt premianții, subcopiii (viitorii suboameni) sunt nepremianții, ziși și loazele.

Desigur, ei sunt fie într-un fel, fie în celălalt la modul autonom absolut, interacțiunea lor cu școala nefăcând altceva decât să ilustreze, la teze și la serbare, că unii sunt buni c-așa sunt ei din genă (buni, harnici, deștepți, muncitori, neobosiți,…), iar  alții sunt loaze fiindcă li s-a stricat plămada din fașă, deci sunt loaze de mici (și aici vine adorabila sinonimie  dex: derbedei, lichele, nedrebnici, secături, scârnăvii, secături). 

Tot acum, în acest moment de zguduială epică numit Final De An Școlar, am aflat de la internet și de la influențări că un copil se duce la școală ca să învețe, pe lângă  “Stejarul din Borzești”, și respectul față de cei mai buni. 

Dacă nu aș fi aflat asta acum, aș fi rămas în bezna credinței că un copil se duce la școală ca să descopere lumea. Ca să afle lucruri interesante gen „de ce vezi când e becu’ aprins și orbecăi pe întuneric” sau „de ce face corpul omenesc vânataie când posesorul corpului aleargă de bezmetic spre pauză și se lovește de colțu’ de la catedră. O altă prostie mare pe care o credeam până la străluminarea asta era că, la școală, un copil ar putea descoperi + învăța ce-i place și la ce s-ar putea pricepe cândva foarte bine, astfel încât să devină un individ social voios și funcțional.

Tot ca loaza am mai crezut, până la această etate, că respectul nu se învață/predă niciodată, ci e o chestie dobândită/câștigata, că nu ce cere/impune, ci vine natural de e să vină și că fix de-asta respectu’ e așa de mișto și de valoros. 

Fiindcă până la această etate am trăit în asemenea noapte a minții, am decis să insist în această nimicnicie și să zic că, probabil, ar trebui să le cerem copiilor iertare și-n culcare, și-n sculare. Și mai probabil, mai ales loazelor.

Pentru că, oricum, dincolo de razna istorică a școlii la care îi trimitem, anul ăsta școlar se încheie după vreo trei ani școlari în care școală s-a făcut din părți (remember pandemia, “școala” online și alte prefăcătorii?). Adică “școala” s-a prefăcut că-i învață chestii, noi ne-am prefăcut că așa e, în vreme ce copiii și-au luat smetii din toate părțile.

Un premiu este minunat pentru un copil care a ajuns la coroniță cu firescul și cu  bucuria de a descoperi și de a învăța, dar lipsa unei coronițe nu transformă pe nimeni în ființă umană inferioară zisă și loază. Numai insistența nebunească și de neînțeles cu care urlăm la copii “loazelor” poate face asta.

PS  Cred că sezonul 2022 cu perlele de la Evaluare și de la Bac va fi unul foarte reușit.

Cookies