Draga Olteanu Matei, mărturisire: Am început la 13 ani. Fumam 4 pachete de țigări pe zi

de:
25 oct. 2015
2 afișări
Draga Olteanu Matei, mărturisire: Am început la 13 ani. Fumam 4 pachete de țigări pe zi

„Am început să fumez pe la 13 ani, eram un grup de colege, iar una dintre ele a venit cu o cutie frumoasă de ţigări şi mirosea tutunul ăla aşa de frumos.

Am fumat enorm, până în 1976. Am încercat de mai multe ori să mă las, dar de fiecare dată când mă lăsam fumam mai mult. Am ajuns la performanţa de 4-5 pachete pe zi, am fumat şi trabuc. Era punctul meu de sprijin în spațiu. Cum aveam o pauză, îmi aprindeam o ţigară. M-am lăsat şi câteva zile, şi o lună şi patru luni,” a mărturisit Draga Olteanu Matei, la emisiunea „Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars, conform libertatea.ro.

Ea s-a lăsat de fumat, în cele din urmă, după ce, spune ea, s-a rugat pentru a reuși acest lucru. „O colegă a venit cu o iconiță mică, din argint, cu Sfânta Parascheva. Am pus iconița pe frunte și m-am uitat către biserică și am zis: Doamne, ajută-mă să mă las de tutun. A trecut vreme… Într- o zi, stând acasă… îmi venea să fumez… și eu m-am dus în dormitor – în dormitor nu fumam niciodată – sfidând țigările. Apoi, după 3 zile mi-am dat seama că pofta de țigară durează 5 minute, după care îți trece. Te gândești la altceva… Și am reușit să mă las. În ziua de azi nu mai fumez”, a mai spus actrița, potrivit realitatea.net.

Cookies