Dovada care l-a băgat în arest pe Dan Radu Rușanu, șeful ASF. Interceptări telefonice

de:
05 mart. 2014
0 Afișari
Dovada care l-a băgat în arest pe Dan Radu Rușanu, șeful ASF. Interceptări telefonice

CAB a finalizat marți judecarea recursului procurorilor la decizia judecătorilor Tribunalului București care au respins, pe 26 februarie, propunerea DNA de arestare preventivă a lui Dan Radu Rușanu și urmează să se pronunțe cu privire la starea de arest a acestuia.

Rușanu a fost reținut pe 25 februarie de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare a infractorului și influențare a declarațiilor.

Dan Radu Ruşanu a fost pus sub urmărire penală, săptămâna trecută, în dosarul „Carpatica”, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu, mai exact ar fi favorizat un asigurator în dauna altora de pe piaţă.

În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal, printre alţii, Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu. Ea este acuzată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Printre probele importante ale DNA există o înregistrare telefonică, din 15 octombrie 2013, dintre soţia lui Daniel Chiţoiu, Laura Chiţoiu, director în cadrul ASF, şi Marian Mîrzac, fost director general al Carpatica Asig şi membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, în care se arată cum Ruşanu încearcă să promoveze o Ordonanţă de Urgenţă. Ruşanu a iniţiat OU, promovată de finul său, privind modificarea funcţionării ASF. Prin această Ordonanţă a putut fi îndepărtat Daniel-George Tudor, vicepreşedinte al ASF şi care avea atribuţii privind sectorul de supraveghere a asigurărilor. Motivul a fost acela că nu şi-a echivalat studiile şi nu avea vechime de nouă ani în domeniul financiar, scrie evz.ro.

După discuţia telefonică, Marian Mîrzac o ţinea la curent prin SMS-uri pe Laura Chiţoiu, despre stadiul OUG. 16 octombrie 2013, ora 10.22: „Cică Comisia Europeană nu e de acord cu OUG…. se agita să-I convingă…”. 16 octombrie 2013, ora 13.58: „A trecut oug prin Guvern…………:-)”. Mîrzac era amic bun cu Ruşanu, potrivit interceptărilor, iar despre situaţia din ASF, el se lăuda: „…de fapt, eu cu unchiu’ conduceam acolo…”.

Procurorii DNA arată că prima mişcare a lui Ruşanu, după înlocuirea lui Tudor cu Silviu Moldoveanu, a fost promovarea lui Radu Mustăţea în funcţia de preşedinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR). „Domnul Ruşanu l-ar vrea pe ăsta… vrea să schimbe acolo şi l-ar vrea pe Mustăţea”, spunea Silviu Moldoveanu, într-o discuţie telefonică cu un reprezentant al unei firme de asigurări. „Ar fi bine dacă aţi putea să votaţi aşa… O să vă rog să-l votaţi pe ăsta, pe Mustăţea”.

Mustăţea a fost înscăunat la BAAR, dar Mârzac l-a avertizat că trebuie să asculte de Ruşanu: „Mi-a zis că îi rămâi dator… şi că speră să aibă o colaborare bună cu tine. …Nu, în sensu’ să nu te trezeşti şi tu cu avioane în cap, la un moment dat”.

Laura Chiţoiu a discutat, pe 15 octombrie 2013, cu Marian Mîrzac, membru neexecutiv în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, despre OUG dată cu dedicaţie.

Laura Chiţoiu: Auzi, ai mai aflat ceva? Ai mai vorbit cu domnu’ preşedinte când s-a întors? (Dan- Radu Ruşanu -n.r).
Marian Mîrzac: Mă, da. Am vrut să te sun, dar nu ştiam dacă e bine să te sun. Da, am vorbit cu el. A fost acolo, a semnat ş-am plecat mai departe, la Justiţie, să ia avizu’ şi să… mă rog, totu-i în regulă până acuma şi mi-a mai zis o chestie care mi s-a părut destul de interesantă şi bine făcută: faptul că au trimis deja, în acelaşi timp, şi adresa către Comisia Europeană în care au scris ce măsuri au întreprins.
Laura: Îhî-îhî! Ca să-i liniştească şi pe ăia.
Marian: Evident. Una, ca să-i liniştească şi pe-ăia şi ca să creeze deja o stare că „Trebuie făcută că, uite, le-am scris la ăia că am făcut-o. Nu mai ne jucăm de-a albaneagra, că dacă le-am spus la ăia c-am făcut-o şi iară o frecaţi pe-aicea şi o ameţiţi, iese mult mai urât decât a ieşit până acuma!”, ştii?
Laura: Îhî. A, o idee bună, cine-o fi avut ideea.
Marian: Da. Uite… de la cine, dar s-ar putea să fi plecat chiar de la Dan, că probabil el e iniţiatoru. El mi-a zis, că l-am întrebat: „Ai fost la el?”. Şi a zis: „Nu, nu, nu, că era la Guvern. Nu ştiu unde naiba a fost… mi-a zis că …era la Guvern”. Marian: …cine… Şi deci aia-şi urmează cursu’, nu?
Laura: Da, a zis că mâine, să vadă cum iese mâine din şedinţă şi dup-aia, după masă, se duce el la Senat şi anulează partea a doua.
…..
Marian: Da, da, da. Păi dacă a trimis-o, şi aia, toate avizele…
Laura: Înseamnă c-or fi aflat şi ăştia, nu?
Marian: Gaşca?
Laura: Îhî.
Marian: Păi cred că da. Din moment ce..
Laura: Nu, dar or fi aflat mai de mult sau astăzi?
Marian: Păi…
Laura: …adică e posibil să fi aflat mai de mult?
Marian: …păi nu ţi-am povestit că a aflat mai demult? Adică din moment ce-a aflat ălălaltu, Ursache… Ţi-am povestit, nu, cu vechimea, cu alea?
Laura: Păi da, da, ştiu, ştiu, dar ei poate sperau că n-o dă!
Marian: Nu, din moment ce ăla…
Laura: Ştiau c-o dă?
Marian: …era disperat şi spunea: „Domne, fă vechimea mai puţină şi nu aşa în sus”. Ştia clar că se face.
Laura: A, ştia, ştia clar. Io am crezut că astăzi au aflat!

Cookies