Două treimi din teza de doctorat a ministrului de Interne, Petre Tobă, copiate din alte lucrări

de:
26 nov. 2015
0 Afișari
Două treimi din teza de doctorat a ministrului de Interne, Petre Tobă, copiate din alte lucrări

Aproape două treimi din teza de doctorat a ministrului de Interne, reprezentând peste 250 din totalul de 390 de pagini ale tezei cu care el a obținut titlul de doctor în Științe Militare și Informații, sunt copiate ad litteram din lucrări de specialitate sau din referate postate pe internet, fără utilizarea ghilimelelor și fără a respecta normele naționale și internaționale de citare în opere științifice, potrivit pressone.ro.

Teza de doctorat a chestorului Petre Tobă are, în total, 445 de pagini, dintre care 390 formează corpul propriu-zis al lucrării. Celelalte 55 reprezintă bibliografia și anexele.

Paginile copiate provin din surse multiple: cărți de specialitate, cursuri universitare, referate disponibile pe diverse site-uri. Din acest motiv, teza nu are vreo unitate conceptuală, iar lectura ei dă senzația că singurul scop al autorului a fost de a umple cât mai multe pagini.

Contactat pentru a comenta asupra acestui fapt, Petre Tobă  declarat că lucrarea sa de doctorat a fost una practică. „Ce pot să vă garantez este că am lucrat la teza de doctorat cu bună-credință, că am făcut o lucrare aplicată și că am avut șansa să pun în practică ceea ce am studiat acolo în cel de-al doilea mandat de inspector general al Poliției Române”, a spus el.

Petre Tobă a urmat cursurile doctorale la Catedra de Strategie Militară și Securitate, Departamentul Operații Întrunite, Studii Strategice și de Securitate din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”.

Conform CV-ului său, postat pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, perioada studiilor doctorale a fost 2008–2011. Potrivit unui răspuns oficial primit de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Petre Tobă și-a susținut teza în mod public în 15 februarie 2011.

Pe coperta tezei este trecut anul 2010. Asta înseamnă că, inițial, el trebuia să susțină teza în 2010, că apucase să tipărească lucrarea și nu a modificat-o ulterior. Ministrul spune că nu își amintește motivul amânării, dar că, în mod sigur, și-a susținut teza „în primăvara lui 2011”.

Titlul tezei prin care Petre Tobă a devenit doctor în Științe Militare este „Poliția Română – forță de stabilitate și securitate. Optimizarea managementului cooperării internaționale în vederea combaterii amenințărilor neconvenționale”.

Coordonator de doctorat i-a fost chestorul general de Poliție (r) Anghel Andreescu. Acesta a deținut, pe rând, funcțiile de director al Serviciului de Pază și Protecție (1998-1999), comandant al Jandarmeriei (1999-2001, inclusiv la mineriada de la Stoenești) și secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (2005–2013).

Introducerea începe identic cu teza de doctorat a comisarului de poliție Ionel Tucmuruz, care a avut același coordonator de doctorat, pe chestorul general Anghel Andreescu. Tucmuruz a avut susținerea publică a tezei cu două săptămâni înaintea lui Petre Tobă, în 28 ianuarie 2011. Și pe coperta tezei sale este trecut anul 2010.

Mai mult pe pressone.ro.

Cookies