Două tinere au furat haine de peste 30.000 de lei din mall-urile din Capitală. Vezi cum reuşeau

de:
17 feb. 2018
0 Afișari
Două tinere au furat haine de peste 30.000 de lei din mall-urile din Capitală. Vezi cum reuşeau

În cursul zilei de miercuri, 14 februarie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut două tinere, în vârstă de 16, respectiv 25 de ani, bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt din complexuri comerciale, prejudiciul total creat fiind de peste 30.000 de lei.

În perioada noiembrie 2016- iunie 2017 poliţişti din cadrul Secţiei 22, în baza unor sesizări cu privire la comiterea mai multor furturi din magazine ce au ca obiect de activitate comercializarea de articole vestimentare, aflate în incinta unor complexuri comerciale din sectorul 6, au documentat 11 cauze, rezultând din investigaţiile desfăşurate presupunerea rezonabilă că faptele au fost comise de două tinere, însoţite ocazional de un bărbat.

Cercetările au relevat că acestea ar fi reuşit să sustragă articole vestimentare şi să părăsească magazinele fără a declanşa sistemele de alarmă montate la ieşire, prin folosirea unor sacoşe special confecţionate pentru a nu fi detectate sistemele de siguranţă ale hainelor aflate în interior.

Astfel, la data de 14 februarie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziţie, în Bucureşti şi judeţul Ilfov, în urma cărora au fost identificate şi ridicate mai multe obiecte vestimentare susceptibile a proveni din activităţi ilicite.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, furt calificat şi tentativă la furt, cu tinerele în stare de reţinere, urmând a fi prezentate magistraţilor, totodată fiind efectuate verificări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.

Cookies