Două țarcuri pentru câini din Parcul Cișmigiu au fost reabilitate, anunță ALPAB. Cele două sunt destinate atât câinilor de talie mare, cât și celor de talie mică.
Câinii de companie au la dispoziție două țarcuri reabilitate în Parcul Cișmigiu, separat pentru talie mare/talie mică.
ALPAB anunță că atunci când țarcurile au fost reabilitate s-a ținut cont de sugestiile comunității care locuiește în apropierea parcului. Astfel, țarcurile au fost dotate cu:
Totodată, au fost reparate și revopsite gardurile, iar pe segmentul de contact dintre câinii de talie mare și cei de talie mică au fost instalate panouri de izolație de tip sandwich.
ALPAB le mulțumește celor din Grupul de Inițiativă Civică „Cișmigiu” pentru implicarea aplicată și temeinică care a contribuit la reabilitarea acestui obiectiv.
Copiii se pot bucura de cel de-al treilea loc de joacă modernizat din Parcul Cișmigiu, anunța primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, pe 13 noiembrie.
Locul de joacă reabilitat are o înălțime de aproape 7 metri. Aici, cei mici își pot testa abilitățile, spunea la începutul săptămânii Nicușor Dan pe Facebook.
A fost deschis al treilea loc de joacă din Cișmigiu, un complex cu o înălțime de aproape 7 metri în care copiii își pot testa abilitățile și își pot depăși limitele.
Complexul beneficiază de o tiroliană, un balansoar tip pod, turnuri, tobogane și tuburi din plasă. Echipamentele le permit copiilor să exploreze și să se distreze în mai multe moduri.
Primarul general al Capitalei spune că locul de joacă este sigur:
Plasele de cățărat oferă în special o protecție excelentă la cădere, astfel încât copiii să poată urca la înălțimi mai mari.
Recent, 2 locuri de joacă din Cișmigiu au fost redeschise, astfel că cei mici se pot bucura de ele. O noutate este că în interiorul lor au fost montate și două aparate dedicate copiilor cu nevoi speciale.
Astfel că aici se pot distra și juca toți copiii din oraș, fiind un loc de joacă incluziv.
Te-ar mai putea interesa și: