Două restaurante din Herăstrău, închise temporar de Protecţia Consumatorului

de:
19 nov. 2010
1 Afișari
Două restaurante din Herăstrău, închise temporar de Protecţia Consumatorului

Din cei patru operatori economici verificaţi de inspectorii ANPC, doi s-au ales cu activitatea suspendată temporar din cauza mai multor deficienţe constatate. Conform procesului verbal încheiat de Autoritate, magazinele au fost sancţionate cu 10.000 de lei, în total.

Printre neregulile descoperite de inspectori se află lipsa informării consumatorilor cu privire la cantitatea neta per bucată, în cazul comercializării micilor la grătar, vită şi porc, la preţul de 1,5 lei. „Cu această ocazie au fost şi depistate abateri precum lipsa informării consumatorilor cu privire la ingredientele cu efecte alergene care pot constitui un posibil pericol pentru persoanele care suferă de diferite alergii, situaţie constatată la prepararea  şi comercializarea produsului cartofi spiralaţi prăjiţi, la care se utilizau amestecuri de condimente ce conţineau ingrediente alergene precum gluten, lapte, soia şi ţelină”, se precizează în raportul ANPC.

Cele două restaurante îşi pot relua activitatea după ce sunt remediate deficienţele semnalate de ANPC.

Inspectorii recomandă consumatorilor să refuze produsele care prezintă semne organoleptice de alterare, modificări ale aspectului, culorii, consistenţei, gustului, mirosului sau care prezintă semne de infestare cu paraziţi şi totodată să solicite şi să păstreze bonul fiscal în urma consumaţiei.

Cookies