Două poduri noi peste Dâmbovița și traseu pietonal, în Centrul Capitalei, din bani europeni

de:
16 sept. 2015
7 afișări
Două poduri noi peste Dâmbovița și traseu pietonal, în Centrul Capitalei, din bani europeni

Străzile din centrul Capitalei, de la Piața Cantacuzino până în Rahova, devin pietonale. Marile bulevarde rămân la dispoziția șoferilor, însă străzile secundare, „dintre blocuri” vor fi incluse într-un traseu pietonal prioritar. 

Traseul pornește de la Piața Gheorghe Cantacuzino și urmează două direcții:

1. strada Alexandru Xenopol – str. Arthur Verona – str. Episcopiei – str. Constantin Esarcu – Piața Revoluției – str. Academiei – Centrul Vechi – Podul Calicilor (NOU) – Bd. Unirii – strada George Georgescu – bd. Libertății – Calea Rahovei – Piața de Flori. 

2. strada Eremia Grigorescu – Piața Alexandru Lahovari – strada Tache Ionescu – strada Piața Amzei – Calea Victoriei – strada general Berthelot – strada Lutherană – strada Ion Câmpineanu – strada Ion Brezoianu – Splaiul Independenței –  Podul Mihai – Vodă (NOU) – Parcul izvor – Palatul Parlamentului – Calea 13 septembrie – Strada Uranus – Piața de Flori.

CLICK PE FOTO: 

Pe străzile de pe traseul pietonal nu va fi interzis traficul rutier, însă șoferii vor fi descurajați prin impunerea unei limitări de viteză. De asemenea, vor fi lărgite trotuarele, iar parcările vor fi eliminate prin montarea de bolarzi anti-parcare. 

„Se încearcă descurajarea traficului de tranzit pe aceste străzi. Introducând noi limite de viteză, adecvate pentru o zonă pietonală, sperăm că șoferii vor prefera să se deplaseze pe arterele principale unde pot circula cu viteze mai mari”, a precizat pentru B365.ro, arhitectul Mario Kuibus, de la Re-Act Now, care a realizat proiectul traseului pietonal. 

Traseul va face legătură între cele zece „camere” ce vor alcătui centrul Capitalei:

Camera de ambianță ( zona Piața Lahovari – Piața Cantacuzino – Parc Grădina Icoanei)

Camera Piața Turistică (zona Piața Amzei)

Camera de cultură clasică (zona Sala Palatului – Piața George Enescu – Ateneul Român)

Camera Academică (Zona Universitate)

Camera Podului (Podul Mihai Vodă ce va fi construit peste Dâmbovița lângă Parcul Izvor)

Camera Istorică (Centrul vechi)

Spațiul public „La Fântâni” (Bulevardul Unirii între Piața Unirii și Piața Constituției. DETALII PROIECT)

Camera de Entertainment (Piața Unirii )

Camera de Cultură contemporană (zona Muzeului Național de Artă Contemporană)

Camera de Cultură Alternativă (zona The Ark – Piața de Flori).

„Aceste camere constituie instrumente de promovare a Bucureștiului la nivel turistic și cultural. Practic, ele vor conferi identitate unor zone importante din București, dar și orașului în ansamblu. Prin intermediul acestora, bucureștenii și turiștii vor învăța orașul mai bine și se vor atașa de el”, a explicat Mario Kuibus. 

Proiectul traseului pietonal include și construirea a două poduri peste Dâmbovița. Primul dintre ele, Podul Mihai Vodă, va fi construit între strada Lipscani și Parcul Izvor (în spatele sediului vechi al Primăriei Capitalei). La cele două capete ale podului se vor construi două parcări subterane. 

„Prin acest proiect se va realiza un pod pietonal şi pentru biciclişti peste Dâmboviţa şi peste Splaiul Independenţei, având integrate: platformă de observaţie şi odihnă tip „cameră urbană“, amenajare pieţe aferente punctelor de plecare ale podului, parcări subterane, câte una pe fiecare latură a Dâmboviţei. (…)Parcajul Lipscani, va avea 2 nivele si un numar total de locuri de parcare de 168, cate 89, respectiv 79 pe nivel. Accesul se face pe o rampa dreapta, sens unic, din Splaiul Independentei. Iesirea se face tot in Splai, dar la capatul opus al laturii adiacente Splaiului Independentei. Parcajul Izvor, sub scuarul amfiteatrului si sub ansamblul memorial Mihai Voda, va avea 1 nivel si un numar total de locuri de parcare de 314. Sunt prevazute doua accese si doua iesiri, pe rampe drepte, cu sens unic, o iesire din Splaiul Independentei si doua accese si o iesire din/ in Strada Libertatii. Parcajul Primarie – Pompieri, va avea 1 nivel si un numar total de locuri de parcare de 110. Este prevazut un singur acces, pe rampa dreapta, din/ in Strada Anghel Saligny”, se precizează în proiect.

Cel de-al doilea, Podul Calicilor, va traversa râul Dâmboviţa, fiind situat în prelungirea strazilor Sfintii Apostoli pe malul drept si str. Selari pe malul stâng si va fi utilizat exclusiv pentru traficul pietonal si de biciclisti. 

LISTA străzilor pe care va fi amenjat traseul pietonal

Strada Academiei (intre Str. Doamnei si Piata Revolutiei)
zona Centrului Vechi (intre Str. Doamnei şi Splaiul Independenţei)
traversare Bulevardul Unirii (in dreptul Str. George Georgescu)
Strada George Georgescu (intre Bd. Libertati si Bd. Unirii)
traversare Bd. Libertatii (in dreptul strazii G. Georgescu)
Calea Rahovei (intre Str. Uranus si Bd. Libertatii)
Strada Uranus (intre Calea 13 Septembrie si Calea Rahovei)
traversare Muzeul National de Arta Contemporana (curtea Palatului Parlamentului)
Strada Lipscani (intre Str. Anghel Saligny si Str. Brezoianu)
Strada Brezoianu (intre Str. Campineanu si Str. Lipscani)
traversari Bd. Elisabeta (in dreptul strazilor Academiei si Brezoianu)
Strada Campineanu (intre Str. Stirbei Voda si Str. Brezoianu)
Strada Lutherana (intre Str. Berthelot si Str. Stirbei Voda)
Strada General Berthelot (intre Str. Lutherana si Calea Victoriei)
Calea Victoriei (intre Str. Biserica Amzei si Str. General Berthelot)
Strada Piata Amzei (intre Str. Mendeleev si Calea Victoriei)
traversari Bd. Magheru (in dreptul strazilor Arthur Verona si Tache Ionescu)
Strada Tache Ionescu (intre Pta. Lahovari si Str. Mendeleev)
Piata Alexandru Lahovari
Strada Eremia Grigorescu (intre Pta. Cantacuzino si Pta. Lahovari)
Piata Gheorghe Cantacuzino
Strada Xenopol (intre Str. Eremia Grigorescu si Str. D. Lupu)
Strada Pictor Arthur Verona (intre Str. Episcopiei si Str. Xenopol)
Strada Episcopiei (intre Str. Arthur Verona si Piata George Enescu).

Proiectul traseului pietonal prioritar face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană și va fi supus aprobării Consiliului General al Municipiului București în această toamnă. Proiectul va fi propus pentru finanțare europeană, iar dacă va fi aprobat va trebuit finalizat obligatoriu cel târziu până în 2020. 

Cookies