ȘTIRI

Două persoane îngropate de vii, lângă București. Muncitorii prinşi sub pământ AU MURIT

UPDATE: Ambele victime au fost scoase de sub pământ şi au fost declarate decedate. Primul muncitor scos, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost declarat decedat, în jurul orei 14.30. Cea de-a doua persoană decedată în urma acestui accident avea tot aproximativ 60 de ani, potrivit lui Adrian Marin, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti.

Pompierii ajunşi la faţa locului au consolidat malul, înainte de a începe căutarea victimelor, pentru că exista riscul ca şi salvatorii să fie prinşi sub pământ. „O persoană de 60 de ani a fost extrasă, la 14.30, şi s-a declarat decesul. Se lucrează la extragerea celei de-a doua persoane, care are tot aproximativ 60 ani”, a declarat Adrian Marin, în jurul orei 15.30.

Intervenţia pompierilor a fost îngreunată atât de solul instabil, cât şi de dimensiunile şanţului, care era lat doar de circa 1,2 metri, lung de maxim 15 metri şi adânc de 5-6 metri.

Ştirea iniţială:

Două persoane au fost îngropate de vii după ce un mal de pământ s-a surpat și s-a prăbușit peste ele. Accidentul a avut loc pe str. Socului din Snagov.

La fața locului intervin Detașamentul Special de Salvatori și o autospecială SMURD. 

S-au instalat panourile pentru asigurarea malurilor de pământ și se procedează la căutarea victimelor.

„Salvatorii au intrat în zona in care s-a indicat prezența persoanelor surprinse, dar malurile se surpă în continuare și există pericol pentru salvatori. Momentan se stabilizează malurile”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență. 

În acest moment, nu există contact vizual cu victimele. Se pare că acestea s-ar afla la o adâncime de cinci metri.

Cele două persoane munceau la o lucrare stradală. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button