Primarul general, Nicușor Dan, a anunțat că au fost deschise două noi șantiere pentru reabilitarea sistemului de termoficare din București.
Edilul a transmis că banii pentru efectuarea acestor lucrări au fost obținuți prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).
Două noi șantiere pentru reabilitarea sistemului de termoficare au fost deschise în București, după cum a transmis Nicușor Dan astăzi, 19 septembrie 2023. Mai precis, în cadrul acestor lucrări vor fi înlocuite conductele vechi, pe o lungime de 19 km.
Proiectul cuprinde un total de 25 de obiective. La acest moment, au fost începute lucrările pentru obiectivul 1 și obiectivul 4.
Nicușor Dan a reamintit că în 2022 a fost semnat contractul pentru reabilitarea a 211 km de rețea din Capitală:
La finalul anul trecut, am semnat contractele pentru reabilitarea a 211 km rețea de termoficare cu finanțare europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), și o valoare totală a lucrărilor de 260 de milioane de euro, din care 200 de milioane euro fonduri nerambursabile.
Edilul a transmis și informații referitoare la fiecare obiectiv în parte, precum lungimea, valoare estimată și traseul pe care vor fi efectuate lucrările. Iată care sunt acestea:
Acesta are o lungime de circa 8,2 kilometri și cuprinde lucrări ce se vor efectua pe următoarele străzi:
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de circa 68,3 milioane lei. Nicușor Dan a informat că termenul de execuție este de 15 luni, exceptând perioadele de sistare a lucrărilor din sezonul rece.
Acesta are o lungime de circa 11,1 kilometri și cuprinde lucrări ce se vor efectua pe următoarele străzi:
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de circa 96,5 milioane lei. Primarul a informat că termenul de execuție este de 24 luni, exceptând perioadele de sistare a lucrărilor din sezonul rece.