Două noi proiecte de peste 100.000 lei, implementate în Sectorul 2 din Capitală

de:
23 sept. 2018
0 Afișari
Două noi proiecte de peste 100.000 lei, implementate în Sectorul 2 din Capitală

Proiectul „Ne cunoaștem valoarea și valorile” al Comitetului de Binefacere Icoana are ca obiectiv principal promovarea educației civice, încurajarea creativității și a simțului artistic în rândul elevilor Sectorului 2.

Proiectul, finanțat de Primăria Sector 2 cu suma de 26.727 lei, urmărește educarea copiilor și a adolescenților, prin organizarea unor activități care au ca scop cunoașterea și recunoașterea valorilor autentice, artistice și utilizarea valențelor pozitive ale tehnologiei informaționale.

Astfel, sub deviza „Vreau să am încredere în mine”, 40 de copii vor participa la întâlniri interactive de dezvoltare personală, desfășurate la Biserica Icoanei, iar alți elevi de liceu din clasele XI-XII, studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă și ai Facultății de Sociologie și Asistență Socială vor desfășura activități, jocuri pentru dezvoltarea încrederii și stimei de sine pentru aproximativ 350 de elevi din clasele a IV-a, pentru a evita probleme de adaptare des întâlnite la elevii ajunși în clasa a V-a. 

În plus, la Teatrul Țăndărică se va desfășura Festivalul de teatru religios pentru copii la care vor participa copii din Sectorul 2 care vor pune în scenă spectacole, fie pe teme religioase fie vor da interpretări religioase unor texte literare.

Tot în cadrul proiectului, copiii vor învăța împreună cu părinții o serie de dansuri populare, vor confecționa păpuși din pânză, vor deprinde arta cusutului manual a motivelor tradiționale și vor picta icoane pe sticlă, obiectele confecționate făcând ulterior obiectul unor expoziții. 

De asemenea, elevii de liceu vor fi implicați în identificarea monumentelor reprezentative din Sectorul 2, se vor documenta cu privire la acestea, vor redacta un scenariu și vor scrie un DVD în acest sens. 

Cel de-al doilea proiect, „Alege să fii leber”, al Societății Române pentru Drepturile Omului, beneficiază de un buget de 81.000 lei din partea Primăriei Sector 2 și are ca obiectiv creșterea nivelului de informare, sensibilizare și conștientizare a elevilor în vederea neînceperii sau întârzierii cât mai mult posibil a debutului consumului de droguri și substanțe noi cu proprietăți psihoactive și a evitării transformării consumului experimental și ocazional în consum regulat. 

Proiectul presupune susținerea unor conferințe în 10 licee din sectorul 2 în cadrul cărora se va explica tinerilor care sunt riscurile la care se expun, care sunt metodele prin care pot rezista tentațiilor, precum și riscurile la care se expun din punct de vedere legal.

Cu ocazia celor 10 conferințe, se va efectua un studiu prin care se urmărește identificarea măsurii în care tentațiile se manifestă în mediul familial sau în mediul extern (școală, anturaj) și în ce măsură se modifică percepția elevilor cu privire la tentații și după susținerea conferințelor.

O altă componentă importantă a proiectului este invitarea elevilor să participe activ în demersul de conștientizare a pericolului consumului de droguri și să se implice în această direcție, prin activități de voluntariat, la nivelul liceului la care studiază. 

Cookies