Lucrările de la pasajul pietonal subteran din zona Republica-Hala Laminor vor modifica traseele liniilor 640 și N109 din data de 27 august, anunță TPBI.
Începând cu data de 27.08.2026, liniile 640 și N109 vor funcționa pe un traseu prelungit, de la M. Republica, la Isovolta, pentru a permite desfășurarea unor lucrări la un pasaj pietonal subteran în zona Metrou Republica-Hala Laminor.
Astfel, linia N109, va funcționa pe un traseu modificat, începând cu noaptea de 26/ 27.08.2026, între terminalele „Piața Unirii 2” și Isovolta”, după cum urmează: traseu dus – „Piața Unirii 2”, Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Corneliu Coposu, Calea Călărașilor, Bd. Basarabia, Șos. Industriilor, Drumul între Tarlale, „Isovolta”; traseu întors: „Isovolta”, Drumul ȋntre Tarlale, rond Bd. Theodor Pallady, Drumul ȋntre Tarlale, Șoseaua Industriilor, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, Str. Halelor, „Piața Unirii 2”.
Linia navetă 640 va circula, și ea, pe un traseu prelungit, începând cu dimineața zilei de 27.08.2026, astfel: traseu dus – „Isovolta”, Drumul ȋntre Tarlale, rond Bd. Theodor Pallady, Drumul ȋntre Tarlale, Șoseaua Industriilor, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sfânta Vineri, „Piața Sf. Vineri”; traseu întors: „Piața Sf. Vineri”, Str. Sf. Vineri, Bd. Mircea Vodă, Calea Călărașilor, Bd. Basarabia, Șos. Industriilor, Drumul între Tarlale, „Isovolta”.
Stațiile M Republica de pe ambele sensuri vor fi suspendate până la ridicarea restricțiilor de circulație din zonă.
Lucrările la pasajul pietonal subteran din zona Republica-Hala Laminor au început în septembrie 2025.
Potrivit unui răspuns transmis în iunie 2026 de Primăria Sectorului 3 publicației Spotmedia.ro, săpăturile la pasaj ar urma să înceapă până la sfârșitul acestei toamne.
Pentru aceste lucrări a fost emis deja ordinul de începere, dar până la începerea efectivă a lucrărilor trebuie realizate niște lucrări de deviere ale unor rețele diverse apă, electricitate, canal și avizele necesare de la acești operatori. Sunt bugetate lucrări de acest tip și sperăm ca proiectul să fie efectiv demarat până la sfârșitul acestei toamne, a transmis instituția.
Investiția este estimată la aproximativ 73 de milioane de lei, iar durata lucrărilor este de 18 luni.
Proiectul a creat și controverse, întrucât tramvaiele nu vor putea circula pe Bulevardul Basarabia în lipsa unei bucle construite la Republica.