Două fetițe, salvate de pompieri dintr-un bloc din București după ce au cerut ajutorul strigând pe geam. Au fost încuiate în apartament de rude. Explicațiile acestora

28 mai 2023
497 Afișari
Două fetițe, salvate de pompieri dintr-un bloc din București după ce au cerut ajutorul strigând pe geam. Au fost încuiate în apartament de rude. Explicațiile acestora
Două fetițe, salvate de pompieri dintr-un bloc din București după ce au cerut ajutorul strigând pe geam. Au fost încuiate în apartament de rude. Explicațiile acestora. Sursa foto: Observator

Două fetițe au fost salvate de pompieri dintr-un apartament din București după ce au început să strige după ajutor. Acestea au fost încuiate de rudele lor. În locuință se afla și bunica lor imobilizată la pat. Acestea au povestit că erau plictisite pentru că nu mai aveau acces la telefoane.

Fetele au fost încuiate în apartament pentru a nu mai ieși pe stradă în lipsa rudelor

Cele două fete locuiesc cu rudele lor, iar motivul pentru care acestea au recurs la acest gest – să le închidă în apartament – este pentru a nu mai ieși pe stradă când sunt la serviciu. În momentul în care persoanele care aveau grijă de acestea au plecat din locuință, fetițele au rămas în apartament cu bunica lor imobilizată la pat.

Pentru că se plictiseau, au început să strige după ajutor. Vecinii le-au auzit și au sunat la numărul de urgență 112. Pompierii le-au preluat cu scara de la etajul 5, acestea ajungând în siguranță la sol.

Incidentul s-a întâmplat în dimineața zilei de sâmbătă, 27 mai, în Cartierul Dristor. Fetița cea mare are 6 ani, iar cea mică doar 4 ani. Vecinii i-au felicitat și i-au aplaudat pe pompieri atunci când au coborât cu fetițele de pe scară. Atunci vecinii și salvatorii au aflat adevărata poveste.

Un reporter Observator a transmis că fetele erau în grija unor rude care au plecat de dimineață cu treabă în afara Capitalei, acestea rămânând cu bunica imobilizată la pat. Atunci când au relizat că sunt singure acasă, minorele au început să strige pe geam după ajutor.

Mama celor două s-a recăsătorit și a plecat cu actualul soț la muncă în afara țării. Fetițele au rămas în grija părinților tatălui vitreg. În urmă cu două zile, după ce au rămas singure alături de bunica bolnavă, fetele au descuiat ușa și au ieșit din bloc.

Bunicul fetelor a transmis că totul a început după ce uneia dintre fete i s-a refuzat accesul la telefon:

În momentul în care nu a mai avut acces la telefon, s-a hotărât că ea trebuie să iasă afară. Au ieşit din casă şi au început să ciocăne la fiecare uşă. Vecina, vecina! Le-au găsit vecinii afară.

Vecinii cunosc situația fetelor, mai ales atunci când rămân singure în apartament. Acestea ies din locuință și încep să apese pe clanțele ușilor de la celelalte apartamente.

Stau cu bunica şi copiii ies afară de capul lor, practic, a transmis o vecină.

Din acest motiv, rudele au hotărât să închidă ușa:

Noi când am plecat, am lăsat geamul rabatat. S-au urcat pe scaun, de pe scaun au tras geamul, au ieşit jumătate pe geam şi s-au apucat de urlat ajutor, a povestit bunicul fetelor.

Fetele au fost duse la secția de poliție de unde au fost preluate de bunicii prin alianță. Aceștia au primit două ore la dispoziție pentru a le face bagajele și pentru a le duce la părinții mamei, la țară.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies