BAZAR

Două dintre piesele Carla’s Dreams, pe masa CNA

Carla’s Dreams nu este pentru prima dată în atenţia Consiliului Naţional al Audiovizualului. În primăvara acestui an, forul audiovizualului a analizat videoclipul şi versurile piesei „Sub pielea mea”.

Un membru CNA a avut o problemă cu refrenul – Of, eroina mea – care, a spus oficialul, se înțelege greșit (heroina), drept pentru care „promovează consumul de droguri”.

În şedinţa CNA de la finalul lunii mai, membrii Consiliului nu au ajuns la o decizie, motiv pentru care Monica Gubernat a propus raportarea subiectului pentru o şedinţă viitoare şi a cerut şi o monitorizare pentru videoclipul „Acele”.

Clipul „Sub pielea mea” al trupei Carla’s Dreams a ajuns în discuția CNA după ce subiectul a fost pe ordinea de zi a mai multor ședințe. Clipul a atras mai multe sesizări din partea telespectatorilor, care criticau imaginile prea „deocheate”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button