Din toamnă, bucureștenii vor circula cu autobuze electrice

de:
16 apr. 2014
0 afișări
Din toamnă, bucureștenii vor circula cu autobuze electrice

Potrivit șefului Direcției de Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei, Ion Dedu, din această toamnă vor fi introduse pe străzile Bucureștiului autobuze electrice. Municipalitatea se află deja în discuții cu o companie chineză pentru a primi două autobuze electrice spre a fi testate. 

„Chinezii au dezvoltat un model foarte eficient de autobuze electrice. Se încarcă câteva ore noaptea și pot circula toată ziua următoare. Sunt și mai scumpe. Au un preț dublu față de celelalte. Noi le vom primi pentru a le testa”, a explicat pentru B365.ro, Ion Dedu. 

Strategia de circulație a Municipalității își propune să scoată traficul auto din centrul Capitalei și să îl organizeze pe inele de circulație. De asemenea, Municipalitatea intenționează să încurajeze bucureștenii să folosească mijloacele de transport în comun prin prelungirea liniilor de tramvai și introducerea de benzi speciale pentru mijloacele RATB. Mai mult, Primăria Capitalei vrea să construiască aproximativ 3.000 de noi locuri de parcare în zona centrală a orașuluI

UPDATE: Primarul general Sorin Oprescu a confirmat, joi, că dorește să achiziționeze pentru RATB astfel de autobuze electrice, dar așteaptă întâi să vadă de ce buget va dispune Municipalitatea. 

Cookies