DOSARUL TRANSFERURILOR: Frații Becali şi Cristi Borcea îşi vor executa sentinţele în regim închis

de:
26 mart. 2014
0 Afișari
DOSARUL TRANSFERURILOR: Frații Becali şi Cristi Borcea îşi vor executa sentinţele în regim închis

Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Poarta Albă, urmează ca decizia comisiei să fie comunicată Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care va stabili apoi în ce penitenciar vor fi mutaţi cei trei condamnaţi în dosarul „Transferurilor”, scrie realitatea.net.

„Comisia întrunită astăzi a decis ca cei trei să execute pedeapsa în regim închis, ceea ce înseamnă că vor fi mutaţi din Penitenciarul Poarta Albă. Cum am mai spus, aici se poate executa pedeapsă numai în regim deschis şi semideschis. Este posibil şi în regim închis, dar numai pentru persoanele lipsite de libertate care se află în tranzit, cu un proces pe rolul instanţei spre exemplu. Sunt aduşi aici, apar în faţa magistraţilor, iar apoi se întorc la penitenciarul de unde provin”, a spus purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, Gabriel Botezan. El a precizat că penitenciarele aflate în apropierea judeţului Constanţa în care cei trei ar putea fi transferaţi sunt cele din Slobozia sau Tulcea, ori Rahova din Bucureşti.

Comisia Penitenciarului Rahova a stabilit marţi, în cazul a trei dintre condamnaţii din dosarul transferurilor – Gică Popescu, Mihai Stoica şi George Copos -, ca aceştia să efectueze pedepsele în regim închis de detenţie, au precizat, pentru MEDIAFAX, oficiali din cadrul Penitenciarului Rahova.

Miercuri, perioada de carantină va expira şi pentru al optulea condamnat din dosarul transferurilor, Gheorghe Neţoiu, încarcerat la Penitenciarul Craiova. Marian Gînjoveanu, purtătorul de cuvânt al unităţii de detenţie, a precizat că, cel mai probabil, comisia din penitenciar se va întruni până la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a stabili regimul de detenţie în cazul lui Neţoiu.

Potrivit Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedepse mai mari de trei ani, dar care nu depăşesc 13 ani.

În schimb, regimul semideschis se aplică iniţial deţinuţilor condamnaţi la pedepse mai mari de un an, dar care nu depăşesc trei ani.

Cookies