Dosarul retrocedărilor ilegale de păduri: Viorel Hrebenciuc ajunge la Înalta Curte

de:
18 aug. 2016
7 Afișari
Dosarul retrocedărilor ilegale de păduri: Viorel Hrebenciuc ajunge la Înalta Curte

ÎCCJ a decis pe 6 iulie revocarea măsurii controlului judiciar în cazul mai multor inculpați din dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, printre care se află fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fostul ministru Tudor Chiuariu și fostul deputat Ioan Adam.

De control judiciar au scăpat și Andrei Hrebenciuc (fiul lui Viorel Hrebenciuc), Adam Crăciunescu (fost director Romsilva), Lorand Andras Ordog (judecător la Tribunalul Covasna), Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării), Iosif Kadas, Constantin Bengescu, Sorin Ion Iacob și Ioan Mătășel.

Inculpații au avut, de la demararea dosarului, mai multe măsuri preventive, începând cu arestarea preventivă, urmate apoi de arestul la domiciliu și încheind cu controlul judiciar.

Viorel Hrebenciuc a fost trimis în judecată în ianuarie 2015 pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare a banilor. El a stat cinci luni în arest preventiv (octombrie 2014 — martie 2015) și trei luni în arest la domiciliu (martie — iunie 2015), fiind apoi pus sub control judiciar.

În același dosar, fostul deputat Ioan Adam este acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență (3 infracțiuni), iar fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu este judecat pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălarea banilor.

De asemenea, au fost trimiși în judecată Lorand Andras Ordog, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării), Iosif Kadas, Constantin Bengescu, Andrei Hrebenciuc, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătășel, Gabriela Rodica Zaharia, Anca Roxana Adam (soția deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Brașov), Iulian Durlan (primar al comunei Căiuți, județul Bacău), Adam Crăciunescu (directorul general Romsilva).

Acuzațiile se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare teren forestier în județul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza și în defavoarea Romsilva.

Cookies