Dosarul morții suspecte a procuroarei care l-a anchetat pe Sorin Ovidiu Vîntu va fi redeschis

de:
30 ian. 2015
5 Afișari
Dosarul morții suspecte a procuroarei care l-a anchetat pe Sorin Ovidiu Vîntu va fi redeschis

Pe 28 ianuarie 2015, judecatorul Mihail Udroiu de la Tribunalul Bucuresti a decis desființarea soluției de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștiprin Ordonanta din 11.08.2014 emisă „în dosarul numărul 2842/P/2008 și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul București în vedere începerii urmăririi penale în rem cu privire la infracțiunea de omor”, scrie comisarul.ro.

Judecătorul Udroiu a dispus administrarea unor probe și audierea unor martori în dosarul în care fratele Luminiței Sega, profesorul universitarMircea Slavila, a făcut plângere împotriva rezoluției de clasare, în cauză urmează să fie audiată și mama „FNI”, Ioana Maria Vlas.

Soțul procuroarei Sega a acuzat în mai multe ocazii că decesul soție sale are legătură cu dosarele lui Sorin Ovidiu Vîntu. De asemenea, vor fi audiati și foști colegi ai Luminiței Sega.

Intoxicată cu aluminiu

Procuroarea Luminița Sega a murit pe 31 iulie 2006, la vârsta de 42 de ani, fără a fi stabilită o cauză exactă. Pe 16 martie 2005, când se afla în biroul său din DNA, Luminița Sega a căzut la podea cu dureri groaznice de cap.

Procuroarea a fost de urgență internată în Clinica de neurochirurgie a Spitalului Bagdasar Arseni. Au urmat analize și operații în țară și în străinătate, medici neputând să stabileasca exact cauza durerilor procuroarei Sega, ci doar că există semne de degenerare a creierului.

Rezultatele toxicologice au relevat că Sega a fost otravită sistematic cu aluminiu. Până în prezent nu s-a descoperit cine este responsabil de otrăvirea procuroarei despre care s-a spus că “a plătit cu viața dosarele grele pe care le-a instrumentat”.

Luminița Sega a lucrat în dosarele FNI, „Banca Agricolă”, „Țigareta” sau „Eterna și Fascinanta Românie”.

Cookies