Dosarul Lukoil, trimis din nou în judecată

de:
22 ian. 2016
7 Afișari
Dosarul Lukoil, trimis din nou în judecată

Potrivit unui comunicat de presa postat, vineri, pe site-ul oficial al Ministerului Public, procurorii din cadrul PCA Ploiesti au remediat neregularitatile constatate de instanta in luna decembrie a anului trecut si au dispus, prin rechizitoriul din data de 22 ianuarie, trimiterea in judecata a sase persoane fizice si a doua persoane juridice.

Dosarul a fost trimis la Tribunalul Prahova, instanta competenta sa solutioneze cauza.

Curtea de Apel Ploiesti a mentinut, marti, 19 ianuarie, decizia de restituire la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti a dosarului Lukoil, motivata de magistratii Tribunalului Prahova, ca instanta de fond, prin „pasivitatea totala” a procurorilor.

Potrivit portalului instantelor de judecata, Curtea de Apel Ploiesti a respins ca nefondata contestatia formulata de Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova impotriva incheierii prin care instanta de fond a dispus restituirea cauzei la procuror. Decizia este definitiva.

Tribunalul Prahova a dispus, in urma cu o saptamana, restituirea la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti a dosarului Lukoil, in motivarea deciziei aratandu-se ca, dupa constatarea unor neregularitati in privinta rechizitoriului, procurorul a manifestat „pasivitate totala”, in conditiile in care nu a remediat acele neregularitati si nici nu a comunicat in termenul legal Tribunalului Prahova daca isi mentine sau nu dispozitia de trimitere in judecata a dosarului.

Sursa: Hotnews

Cookies