Dosarul Bucureștiului pentru organizarea unor meciuri din Turneul Euro 2020, trimis la UEFA

de:
24 apr. 2014
0 Afișari
Dosarul Bucureștiului pentru organizarea unor meciuri din Turneul Euro 2020, trimis la UEFA

„Completarea şi finalizarea celor 12 secţiuni ale dosarului de candidatură au necesitat un efort complex în care au fost angrenate structuri guvernamentale, Primăria Municipiului Bucureşti, Federaţia Română de Fotbal, alte instituţii şi organizaţii. Dosarul de candidatură conţine prezentări ale unor aspecte juridice, politice, economice, sportive, de infrastructură, de dezvoltare durabilă, responsabilitate socială şi de tehnologia informaţiei relevante pentru organizarea EURO 2020, precum şi o descriere amănunţită a facilităţilor existente pe Arena Naţională, a spaţiilor adiacente şi a dezvoltărilor care vor avea loc în proximitatea stadionului şi în oraş, până în anul 2020. Dosarul este însoţit de hărţi, planuri şi imagini, precum şi de garanţii emise de autorităţile române privind angajamentul de a îndeplini cerinţele formulate de UEFA pentru organizarea jocurilor din cadrul EURO 2020”, precizează comunicatul, conform mediafax.ro.

Redactarea finală şi editarea dosarului de candidatură a fost realizată de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES). „Se poate afirma că, prin conţinutul său, dosarul de candidatură transmis de România la UEFA întruneşte toate condiţiile solicitate de către forul continental şi că ţara noastră are o şansă certă pentru a primi dreptul de a organiza meciuri în cadrul Turneului Final al UEFA EURO 2020”, se mai arată în comunicatul citat.

Campionatului European din 2020 va fi organizat în 13 oraşe europene diferite. Dosarele de candidatură vor fi depuse până cel târziu la 25 aprilie 2014, iar Comitetul Executiv al UEFA va alege cele 13 oraşe în septembrie 2014.

Cookies