Dorobanți, expoziție de arhitectură în aer liber și cartierul bucureștenilor foarte bogați. Prin capitala străzilor cu nume de capitală și a bistrourilor de fițe

Paris, Roma, Madrid, Whashington, Londra, Oslo, Atena, Ankara, Rabat, Berna, etc sunt numai câteva dintre străzile cu nume de capitale din Micul Paris, un spațiu considerat a fi una dintre cele mai bune zone rezidențiale din București.

Dorobanți, cartierul în care curge lapte și miere, sushi, burgeri gourmet în chiflă de susan din carne tocată de Angus de 100 de lei bucata, trufe și brânzeturi, nachos la cuptor cu cheddar, guacamole, cartofi wedges, salată Caesar, Tofu Teryaki și rață confiată, pe care dai alocația copilului pe-o lună sau două, depinde de cât ești de flămând.

Trei parcelări istorice, o uriașă Zonă Construită Protejată, vile cu mici grădini proiectate de cei mai mari arhitecți ai României, în toate stilurile, de la neoromânesc la modernism, art deco și mediteranean. Copaci bătrâni sub care poți vedea parcate Porche-uri și Rolls-uri, Dorobanți a fost și a rămas cartierul celor mai bogați bucureșteni, sau măcar al celor care au avut mătuși pline de perle sub pernă.

SkyBar-ul din Dorobanți, locul de unde bogații și casele lor par mici

Dorobanți, trendy și luxos, snob, cafegiu, descurcăreț, șmecher, de bani gata, siliconat, mereu neadormit, o zonă verde căutată de expați, de multinaționale, cu ambasade, reședințe de ambasadori și vile de lux care se vând ca pâinea caldă cu milioane de euro. Cu palate naționalizate deținute azi de RA APPS, un loc în care prețurile pentru metru pătrat variază de la 2000 la 4000 de euro.

Dacă ar fi posibilă călătoria în timp, i-aș invita la cina cea de taină, la SkyBar-ul din cartier, pe bravii dorobanți cu pană de curcan la căciula de miel și pe boierii care și-au făcut case în Dorobanți la început de secol XX. Să mănânce boierul Filipescu, de pildă, o măslină pe Rooftop Lounge Bar și să-și vadă moșia de la înălțime, cum n-a văzut-o niciodată.

Egretele, penajele și pampoanele purtate de dorobanți, metafora cafenelelor de pe Aviator Radu Beller, o stradă în jurul căreia am gasit nu mai puțin de 914 de restaurante si cafenele înregistrate

Ulița tuturor cafelelor de azi, turcești, italienești, arabești  – adică fosta “Uliță a Herastraului” (sau a “Fierăstrăului”) – a primit numele de Calea Dorobanți în anul 1878, printr-un Decret Regal dat de Regele Carol I după câștigarea Războiului de Independență, în onoarea și memoria celor care au luptat la Plevna, Grivița și Vidin.

Regulamentul uniformelor militare din anul 1873 prevedea ca trupele de dorobanți să poarte uniforme inspirate din portul țărănesc: ițari, cămașă, opinci și o căciulă de miel cu pană vultur. Numai că ai noștri nu au avut atâtea pene de vultur, așa că le-au înlocuit cu pene de curcan, mult mai ușor de procurat, ceea ce le dădea un aer marțial, perceput a fi exotic și pitoresc de occidentali. Egretele, penajele și pampoanele purtate la ițari reprezintă și astăzi metafora cafenelelor de pe Calea Dorobanți. “Ulița Herastraului” apare în documente încă din secolul al XVIII-lea și lega Bucureștiul de lacurile din nord; numele i se trage de la acel “fierăstrău”, gater care există pe râul Colentina.

Cartierul Dorobanți se află în topul Property INDEX pentru valoarea arhitecturală a clădirilor și a spațiilor verzi

Cartierul Dorobanți se află în topul celor mai scumpe zone din București. Pe locul I se află Aviatorilor, unde prețul unui apartament începe de la 312.500 euro, locul II –Primăverii (310.000 euro), locul III – Kiseleff (282.000 euro), locul IV – Herăstrău (269.000 euro) și locul V – Piața Dorobanților (266.500 euro), conform unui studiu realizat de portalul www.imoradar24.ro, cel mai mare agregator de anunțuri imobiliare din România. Astăzi, prețul vilelor din zona “Dorobanți Capitale” – străzile cu nume de capitale – pleacă de la 2 milioane de euro și ajunge sus, sus, la zece. De altfel, Dorobanți este bogatul înconjurat de alți bogați, unii mai mici, alții mai mari. La sud se învecinează cu Piața Romană, la sud-est cu strada Mihai Eminescu, la est cu Strada Polonă și cartierul Floreasca, la nord est cu Primăverii, la nord cu Parcul Herăstrău, la vest cu Bulevardul Aviatorilor și Piața Victoriei, iar la sud-vest cu Bulevardul Lascăr Catargiu.

Cartierul Dorobanți se mai află și în topul Property INDEX ( sistem de evaluare a calității și de clasificare a proprietăților), unde criteriile de evaluare sunt: valoarea arhitectonică a locuințelor, echilibrul și unitatea, traficul, zgomotul, vegetația, copacii comunitari și cei din curțile caselor.

Dorobanți, cândva o moșie la marginea orașului, a devenit cel mai frumos cartier „evropean” din București

La o binevenită plimbare pe străzile din Dorobanți, constați că indexul Property poate primi liniștit zece cu felicitări, mai puțin la trafic. Cine a construit cartierul acesta extraordinar de vile, cu aer aristocrat, cu străzi frumoase și trotuare largi, cu multă verdeață, scuaruri, piațete și părculețe?

Cum de a scăpat de demolările care au mutilat vechiul București în anii comunismului, dar și de blocurile noi din sticlă cu regim mare de înălțime care se toarnă azi? Totul a început cu Parcelarea Filipescu, realizată în primele decenii ale secolului XX, pe terenurile familiei de mari boieri Filipescu. Se întâmpla pe vremea când zona Dorobanțiului de azi se afla la marginea orașului și era acoperită de grădini și de pădure.

La început de secol XX, pe locul cartierului de azi se aflau Moara Stancovici, Fabrica de Frânghii, Fabrica de Cărămidă a lui Cerchezi și terenuri cultivate cu viță-de-vie

“Logofătul Ioan Alexandru Filipescu cere permisiunea în 1853, de a construi case cu două etaje și o povernă de rachiu pe locurile pe care le avea cu embatic (formă de arendare a unei proprietăți pe termen foarte lung, n.n) de la Mănăstirea Sf. Sava. (..). Îi sunt impuse retrageri și alinieri stricte, se precizează materialele de construcție posibile, iar în cazul distileriei de rachiu arhitectul orașului arată “necuviința ce ar aduce ființa unei poverni lângă grădina publică”, nepermițându-se realizarea acesteia. Greutățile întâmpinate sau poate dorința realizării unei piețe obștești reprezentative pentru oraș în apropierea grădinii sale l-au determinat, într-un final, pe Ioan Alexandru Filipescu să renunțe la proiectele sale cedând comunei, fără pretenții financiare, terenurile deținute cu embatic (..). Curând intrate în administrarea comunei, terenurile cuprinse între Șoseaua Bonaparte, Șoseaua Jianu și Șoseaua Herăstrău (viitoare Prelungirea Dorobanților) sunt dominate de mari suprafețe în care se desfășurau activități cu specific agricol și industrial. Planul redactat între anii 1895 și 1899 suprinde Moara Stancovici, Fabrica de Frânghii, Fabrica de Cărămidă a lui Cerchezi, terenuri cultivate cu viță-de-vie, dar și reședințele Minculescu și Filipescu, caracterizate prin vaste grădini amenajate peisager”, Arh. Petre Mortu, “Parcelarea Filipescu”, Arhitectura-1906.ro.

Grigore Cerchez, Arghir Culina, Duiliu Marcu, Horia Creangă, Gheorghe Simotta, Petre Antonescu sunt numai câțiva dintre marii arhitecți care au proiectat vile în Parcelarea Filipescu

“Cum multe dintre imobilele cartierului au fost achiziționate de persoane cu posibilități finaciare care depășeau media, în dorința de a construi clădiri prin care să-și afirme statutul social și să le ofere maxim de confort aceștia au apelat la arhitecți cunoscuți ai epocii. Dintre aceștia putem enumera pe arh. Grigore Cerchez (casa Ioan. G. Manu, Max Auschnitt- palatul în care se mută Gheorghe Gheorghiu Dej, azi al lui George Becali, n.n), arh. Dimitrie Hârjeu (casa Moruzzi-Osiceanu), arh, Ion D. Beryndei, Petre Antonescu (casa Malaxa, Institutul Cultural Român), Paul Smărăndescu (casa Haralamb Fundățianu), State Ciortan, Arghir Culina (casa I. C. Nicolăescu), Duiliu Marcu (Casa inginer Bușilă), arh. Gheorghe Simotta, Octav Doicescu, Horia Creangă (casa Bunescu, Elena Cantacuzino), arh. Tiberiu Niga (Institutul Italian de Cultură)”. Arh. Petre Mortu, Studiu istoric, Aleea Alexandru nr 15 și 15 A.

Aleea Alexandru, o concentrare sublimă de vile proiectate de mari arhitecți

Vilele din Parcelarea Filipescu au fost construite după reguli stricte impuse de Primărie: retragerea uniformă de la stradă, obligativitatea de a realiza clădiri izolate, înălțimea maximă la cornișă să nu fie mai mare de 14 m.

La finalizarea lucrărilor de parcelare, au fost constituite plantațiile de aliniament din arțari, tuia, platani și ulmi iar casele aveau mici grădini și garduri vii. Numai pe Aleea Alexandru am numărat nu mai puțin de 7 mari arhitecți care au proiectat cele mai frumoase case din București. Arh. Gheorghe Simotta semnează 7 locuințe. arh. Tiberiu Niga, casa de la nr 40, în prezent sediul Ambasadei Republicii Moldova. Vila de la nr. 41, azi sediul Institutului Italian de Cultură a fost inițial casa lui Evy Lempart, proiectată de arh. Alexandru Zahary, alias Alexandru Zaharia. La nr. 7 găsim reședința lui Haralamb Fundățianu, semnată de arh. Paul Smarandescu. La nr 12, casa inginerului A. Bunescu, de arh. Horia Creangă. Pe strada Rabat, la numărul 1, reședința inginerului Bușilă. Pe Rabat, la nr 18, casa proiectată de arh. Jean Monda și inginerul Emil Pragher”.

Parcelarea Dorobanți,” idealul locuirii bucureștene, case cu grădina”. Străzile au fost denumite Braziliei, Lisabona, Whashington și Bruxelles, în amintirea aliaților României din Antanta

O altă parcelare faimoasă este cea realizată între anii 1916-1927 de Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine, pe larg prezentată în volumul “Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină”, Studio Zona, 2018.

“Parcelarea Dorobanți a fost construită pe baza unei convenții între Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine și Casa de Economii, Credit și Ajutor a Ministerului de Finanțe în iulie 1914. Edificarea a fost întreruptă în 1916 și reluată, pentru Ministerul de Război , după 1920( …) .Terenul era situat în parcul Bonaparte, pe Prelungirea Dorobanți (Șoseaua Herăstrău) și ocupa o suprafață de 20.998 mp. Străzile au fost denumite Braziliei, Lisabona, Whashington și Bruxelles, în amintirea aliaților României din Antanta. Planul Cartierului Finanțelor, semnat de arh. Dimitrie Mohor, consta în construirea a 60 de locuințe până în octombrie 1916. Case retrase de la stradă sau plasate pe alianament. Accesul se făcea printr-un hol aflat sub un foișor, marcat de un contrafort, un element comun tuturor locuințelor de tip C. Unele goluri de ferestre sunt terminate în arce trilobate la partea superioară, iar pe fațade se găsesc ancadramente sau firide terminate în arce în consolă, elemente recurente ale arhitecturii neoromânești. Simetria locuințelor cuplate, împreună cu dialogul dintre cele patru bovindouri ale celor plasate în jurul scuarului, oferă intimitate și eleganță compoziției”, “Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină”, Studio Zona, 2018.

Parcelarea Dorobanți, căminul ofițerilor de rang înalt care au luptat în Primul Război Mondial

“Diversificarea tipologiei în parcelarea Dorobanți își are explicația, probabil, în dorința proprietarilor (ofițeri din cadrul Ministerului de Război) de a-și individualiza locuința și de a-și promova noul statut social. Ofițerii care primiseră case în această parcelare participaseră la război, iar oferirea unei locuințe era modul în care statul național-liberal le recompensa fidelitatea. În anul 1927, Societatea construise 46 de locuințe cuplate aflate la sud de strada Lisabona, iar restul la nord de această stradă, erau în proces de construire de către funcționarii Ministerului de Finanțe”. “Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădina”, Studio Zona, 2018.

Parcelarea Bonaparte Mora/ Regele Ferdinand, Zonă Construită Protejată cu clădiri de mare valoare arhitecturală

O altă parcelare, nu mai puțin faimoasa, este Bonaparte Mora/ Regele Ferdinand, declarată prin lege ZCP în anul 1999. Construcțiile respectă regulile impuse de Primărie cu ocazia realizării Parcelării Filipescu; retragerea uniformă de la stradă, obligativitatea de a realiza clădiri izolate, înălțimea maximă la cornișă nu mai mare de 14 m.

“În decembrie 1913, doi investitori belgieni, bancherul Josse Alard și agentul de schimb Eugen Baelde, administrator al Societății de Tramvaie, doresc deschiderea unei parcelări de 188 loturi, care va fi cunoscută sub numele de Parcul Bonaparte, de la adresa Șoseaua Bonaparte 21, terenul întinzându-se de la Aleea Blank până la Șoseaua Herăstrău (azi Calea Dorobanților). Planul aprobat în 17 decembrie prin Înalt Decret Regal prevedea o suprafață de 197.000 mp, din care 150.000 m.p urmau a fi construiți în “dosul parcului Filipescu”. Parcelatorii își luau angajamentul realizării de pavaje, canalizare și introducerea apei, solicintind Primăriei o perioadă de 2 luni pentru îndeplinirea obligațiilor, după modelul permisiunii acordate lui Filipescu. Din anul 1922 parcelarea a fost redenumită Regele Ferdinand”,Oana Marinache, istoric de artă, Asociația Istoria Artei. Oana Marinache este coordonatoarea proiectului editorial din anul 2018 intitulat ”Parcul Filipescu – 100 de ani de arhitectură românească”, finanțat de Ordinul Arhitectilor din România. Aici puteți vedea publicația digitală dedicată Parcului Filipescu: https://oar.archi/stiri/arhiva-4/parcul-filipescu-100-de-ani-de-arhitectura-romaneasca/

Dacă ar fi să alegem o capitală a cartierelor bucureștene, ea s-ar numi cu siguranță Dorobanți

De la naștere și până la naționalizarea din anul 1948, fiecare casă, fiecare stradă din Dorobanți are o poveste. Apoi, în cartierul care s-a dezvoltat prin grija unui lung șir de edili și personalități-proprietari preocupați cu adevărat de “înfrumusețarea orașului”, după modă “evropenească, se mută reprezentanții puterii populare.

De-a lungul vremurilor, administrația și cei mai buni arhitecți au construit, pe locul unei moșii cu poverne pentru rachiu, mori, fabrici de cărămidă și plantații de viță-de-vie, un cartier european, cosmopolit, cu clădiri eclectice, cu tei bătrâni care își unesc coroanele. Dacă ar fi să alegem o capitală a tuturor cartierelor bucureștene, ea s-ar numi cu siguranță Dorobanți.

Cartierele Bucurestiului este un serial B365.ro dedicat celor vor să cunoască istoria si evoluția urbanistică a cartierelor in care trăiesc. Mai jos, ce am mai scris până acum:

VIDEO I Podul Calicilor sau Calea Rahovei, drumul negoțului din care s-a născut un cartier. Rahova, în imagini: trecutul pitoresc al unui mic sat înghițit de un mare oraș

• VIDEO | Când ajungi la Sun Plaza, mall-ul din Berceni, amintește-ți de Mănăstirea Văcărești, demolată de Ceaușescu. Puținele fresce salvate pot fi admirate la Casa Filipescu-Cesianu
• “Eu trăiesc într-un Chibrit”. Grivița-Chibrit, cartier de ceferiști din București, astăzi fără ceferiști
• Cartierul Primăverii bogaților, singurul din București fară biserică. S-a numit “Jianu”, a fost “Roșu” și acum are o singură culoare: cea a banilor
• Floreasca, de la cartier bucureștean insalubru “de săraci”, la zona rezidențială ultraluxoasă, cu prețuri amețitoare de Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România
• “Ferentari nu e al interlopilor, e mai degrabă al săracilor la care nimeni nu se uită”. FerenTexas, ghetoul bucureștean în care primarii intră numai în campanii electorale
• Incredibil, dar adevărat în orașul betonat: Vatra Luminoasă, cartierul-miracol cu case cu grădină pentru bucureșteanul simplu. Case ieftine și subvenționate de stat
• I love Drumul Taberei. Ce-a fost și ce-a ajuns cartierul bucureștean cu arhitectură inspirată de Le Corbusier
• Cotroceni, cartierul în jurul căruia s-a învârtit Bucureștiul. De la tâlharii care “se cotroceau” în codru la reședință domnească, Palat Regal și Prezidențial